Asistentă medicală infectată cu Ebola, la Madrid

O asistentă spaniolă a fost depistată la Madrid cu Ebola, după ce i-a îngrijit pe cei doi misionari catolici aduşi din Africa. Este prima infectare cu Ebola în afara continentului african. 30 de asistenţi şi medici sunt supravegheaţi acum de autorităţile de la Madrid după ce au tratat doi misionari, care au murit în final- unul în august, celalalt la sfârşitul lunii septembrie, informează TVR1.

Primul caz de infectare cu Ebola la Madrid i-a luat pe nepregătite pe şefii serviciilor sanitare care nu pot să explice cum s-a produs infectarea asistentei. Ministrul spaniol al Sănătăţii, Ana Mato, a încercat să liniştească populaţia oferind asigurări că se respectă protocoalele internaţionale de securitate. „Noi lucrăm împreună cu serviciul sanitar din Madrid, cu experţii care sunt acum alături de mine ca să găsim formule de a trata pacientul şi de a evita orice risc pentru populaţie”, a declarat Ana Mato, Ministrul Sănătăţii.

Asistenta este o femeie în vârstă de 40 de ani, căsătorită, fără copii, care a anunţat încă din 30 septembrie că are febră uşoară. Cu toate că se ştia că a fost implicată în tratamentul aplicat celor două victime ale bolii, asistenta nu a fost internată până luni, când a ajuns la un spital din apropierea Madridului.

Autorităţile încearcă să afle acum dacă au existat posibile contagieri în acest interval de 7 zile. Femeia a plecat în vacanţă după moartea ultimului pacient infectat cu Ebola. Infectarea asistentei medicale a provocat reacţia dură a sindicatelor şi a opiniei publice.

Pe reţelele de socializare din Spania se cere demisia ministrului Sănătăţii, Ana Mato, în timp ce sindicatele denunţă faptul că protocoalele de securitate nu au fost respectate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.