Boc face pe fotbalistul
Primarul Clujului, Emil Boc, şi prefectului judeţului, Gheorghe Ioan Vuşcan, au tras, joi, la o poartă de fotbal de la punctul de 11 metri, la inaugurarea Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, reabilitat cu fonduri europene de şase milioane de euro, informează Mediafax.
Primarul Emil Boc şi prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan au participat, joi, la inaugurarea Parcului Sportiv „Iuliu Haţieganu” al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, reabilitat din fonduri europene de 6 milioane de euro, şi au tras la poarta de pe terenul sintetic de fotbal, de la punctul de la 11 metri.
Boc şi-a dat jos sacoul şi a şutat de două ori la poarta apărată de un student de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a UBB, marcând de ambele dăţi, după care a tras la poartă prefectul Vuşcan, care a ratat de două ori, un şut fiind apărat şi celălalt trecând peste bara transversală.
Pe vremuri executam la bară, jos, şi era bară-gol. Am marcat de două ori, fără încălzire, al doilea gol nu îl scotea niciun portar. Terenul este foarte bun şi dacă pentru un om în costum a fost în măsură să satisfacă exigenţele, vă daţi seama cum este pentru sportivi. Acest parc reabilitat reprezintă un model de cheltuire a banului public, un model de calitate şi eleganţă, proiectul făcând parte din cel mai frumos complex sportiv şi de agrement din România, care include Parcul Mare, Cluj Arena, Sala Polivalentă, Sala Sporturilor «Horia Demian»”, a spus Emil Boc.
La rândul său, prefectul Vuşcan a recunoscut că nu a mai tras de mult la poartă, dar în tinereţe a jucat fotbal.
„Am avut şi ruptură de menisc din cauza fotbalului. I-am dat domnului primar Boc un avans de două goluri, pentru meciul oficial pe care îl vom juca cu Primăria. Lansez o provocare ca echipele celor două instituţii să joace un meci de fotbal”, a spus Vuşcan.
Prorectorul UBB, Dan Lazăr, managerul proiectului de reabilitare a Parcului Sportiv „Iuliu Haţieganu”, a declarat, la rândul său, că lucrările au cuprins reabilitarea unei clădiri a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, a mai multor terenuri de sport şi a reţelelor utilitare.
Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR), valoarea acestuia fiind de şase milioane de euro, iar lucrările au început în luna februarie şi au constat în extinderea cu 13 noi săli de curs a clădirii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, reabilitarea a cinci terenuri de sport – fotbal, baschet, multifuncţionale, cu terenuri sintetice, cu o suprafaţă de peste 9.000 de metri pătraţi, terenul de forbal având şi instalaţie de nocturnă, reabilitarea reţelelor utilitare, a aleilor şi a sistemului de iluminat exterior.
Prorectorul UBB a spus că pentru punerea în valoare a Parcului Sportiv “Iuliu Haţieganu” la întreaga lui capacitate ar fi nevoie de măsuri guvernamentale de sprijinire a sportului de masă.
“Terenurile din Parcul Sportiv al UBB pot fi folosite, în primul rând, de studenţii universităţii noastre, de studenţii altor universităţi clujene dar şi de locuitori ai municipiului, cu programare, în perioadele în care studenţii nu au activităţi sportive”, a subliniat prorectorul UBB.