Misterul din jurul lui Kim Jong-un creşte!
Misterul referitor la liderul nord-coreean Kim Jong-un, care nu a mai apărut în public de peste o lună, continuă să crească, iar un institut condus de cetăţeni care au reuşit să fugă din ţară susţine că este posibil ca statul să fie condus de sora cea mică a acestuia, Kim Yo Jong.
În condiţiile în care Kim Jong-un nu a mai fost văzut în public de peste o lună, au apărut zvonuri potrivit cărora acesta ar fi avut o criză de gută, diabet sau chiar probleme cu gleznele. Acum, un institut condus de cetăţeni nord-coreeni care au fugit din ţară, North Korea Intellectuals’ Solidarity, susţine că sora cea mică a lui Kim Jong-un, Kim Yo Jong, s-ar afla cel puţin temporar la conducerea ţării, în timp ce el se recuperează. Institutul nu a vrut să dezvăluie sursa acestei informaţii, care nu poate fi confirmată independent, relatează CNN.
Michael Madden, care administrează blogul North Korea Leadership Watch, afirmă că Kim Yo Jong a fost identificată în presa nord-coreeană ca vicepreşedinte al Partidului Muncitorilor, o poziţie foarte puternică.
Potrivit lui Victor Cha, analist la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale, Kim Yo Jong a început să apară public la începutul acestui an, la evenimente de partid. „Este în mod clar un efort de a o prezenta ca o persoană importantă în cadrul sistemului”, a apreciat Cha. „Pot înţelege de ce se află într-o funcţie temporară. Este foarte dificil pentru sistemul nord-coreean să funcţioneze fără un membru al familiei Kim la conducere. Astfel, dacă Kim Jong-un este indispus, ea este singura disponibilă”, a subliniat el.
Potrivit lui Madden, Kim Yo Jong s-a născut în 1987 sau 1988 şi a învăţat la o şcoală particulară din Elveţia alături de Kim Jong-un, perioadă în care au trăit, cu nume false, la ambasada Coreei de Nord. Kim Yo Jong este cea mai mică dintre cei şapte copii pe care fostul lider nord-coreean Kim Jong-il i-a avut cu patru femei şi era foarte apropiată de tatăl său. Când s-a întors din Elveţia, a fost numită în funcţii importante din Guvern, iar în prezent şi-a asumat şi mai multe responsabilităţi.
Analiştii sunt însă îngrijoraţi de posibilitatea ca ea să se afle la conducerea statului, chiar şi temporar, din cauza vârstei şi a puţinelor detalii cunoscute despre ea, întrucât stresul şi intrigile din interiorul regimului nord-coreean ar putea fi copleşitoare. „Dacă ea conduce de fapt ţara – având puţin peste 20 de ani – este alarmant. Înseamnă că este ceva grav cu Kim Jong-un şi există un vid de putere pe care încearcă cu disperare să-l umple”, a apreciat Cha.