Udrea și Boc, umăr lângă umăr în campanie. De ce tace Blaga?

0

Primarul Emil Boc şi candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Elena Udrea, au participat la ceremonia organizată cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea Clujului de sub ocupaţia hortistă. La depunerea coroanelor de flori, Boc a ignorat partidul din care face parte (PDL) şi a făcut acest gest din partea PMP.

Ceremonia aniversară a avut loc la Cimitirul Erorilor din Cluj-Napoca, acolo unde au participat, pe lângă cele două personaje politice, prefectul Gheorghe Vuşcan şi mai mulţi consilieri judeţeni.

Primarul Emil Boc a ţinut un discurs cu prilejul împlinirii a 70 de ani de când Clujul a scăpat de ocupaţia horthyistă în timpul celui de-al doilea război mondial, după care a depus coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român atât din partea primăriei clujene, cât şi din partea Partidului Mişcarea Populară. Boc a făcut acest ultim gest alături de Elena Udrea, deşi o coroană a fost depusă şi de reprezentanţii PDL, partid din care încă face parte, conform mediafax.

La finalul manifestărilor, primarul a plecat împreună cu Udrea la târgul de la Negreni.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.