Arest la domiciliu pentru Horea Uioreanu

Curtea de Apel Cluj a dispus ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, arestat preventiv de la sfârşitul lunii mai pentru corupţie, să fie plasat în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă şi se aplică de îndată, astfel că Uioreanu va părăsi miercuri Penitenciarul Gherla, informează Mediafax.

Curtea de Apel Cluj a judecat, miercuri, contestaţia procurorilor la decizia Tribunalului Cluj de luni, care hotărâse să înlocuiască arestul preventiv, în cazul lui Uioreanu, cu măsura arestului la domiciliu, transmite corespondentul Mediafax.

Astfel, Curtea de Apel a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, decizia fiind definitivă şi se aplică de îndată, astfel că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj va părăsi miercuri Penitenciarul Gherla. „Curtea de Apel a respins contestaţia declarată de DNA şi a dispus astfel înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Horea Uioreanu va părăsi în cursul acestei zile (miercuri – n.r.) penitenciarul, după ce decizia instanţei va ajunge la Gherla”, a declarat Smaranda Bara, avocatul fostului preşedinte al CJ Cluj.

Avocatul a adăugat că în arestul la domiciliu Uioreanu are de respectat câteva condiţii, printre care interdicţia părăsirii casei fără permisiunea judecătorului şi interdicţia de a lua legătura cu martorii şi inculpaţii din dosarul de corupţie. El va avea însă acces la internet şi telefon.

Aceeaşi decizie este valabilă şi pentru omul de afaceri Vasile Pogăcean, arestat alături de Uioreanu, celălalt arestat în acelaşi dosar, Ioan Bene, fiind deja în arest la domiciliu, în baza unei decizii definitive de marţi a Curţii de Apel Cluj.

Luni, Tribunalul Cluj a hotărât să înlocuiască arestul preventiv, în cazul lui Horea Uioreanu, cu măsura arestului la domiciliu, însă decizia a fost atacată de DNA. În 23 iunie, Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

În acelaşi dosar, Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, a fost trimis în judecată, în arest preventiv, pentru dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi spălare de bani.

Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost şi el trimis în judecată în arest preventiv, pentru 10 acte materiale de dare de mită.

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai, iar ulterior Tribunalul Cluj le-a prelungit arestul preventiv.

În luna august, Tribunalul Cluj a respins cererea lui Horea Uioreanu, care invoca motive medicale, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.