Antonescu îl vede pe Tăriceanu “majordom la curtea lui Ponta”

0

Fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru RFI, că ideea refacerii Uniunii Social-Liberale reprezintă doar un truc politic, o manevră a lui Victor Ponta. USL a fost un proiect de anvergură, el a eşuat, mai spune Crin Antonescu. „Această neasumare a propriei identităţi este un semn, după părerea mea, că nu ne aşteaptă un viitor prea bun nici cu domnul Ponta preşedinte şi nici cu PSD-ul în calitate de partid dominant al următorilor ani.

Antonescu a afirmat că există o serie de motive pentru care proiectul refacerii USL cu dizidenţii liberali ai lui Tăriceanu este doar o misitificare. „USL, cea autentică şi cea care şi-a încetat din păcate existenţa, a fost o alianţă pe picior de egalitate şi pe raporturi paritare între Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal. Astăzi grupul de oameni plecaţi din PNL, adunaţi în jurul domnului Tăriceanu, nu sunt decât, cel mult, în condiţia de partid anexă al PSD-ului. Iar domnul Tăriceanu, care joacă rolul unui soi de majordom la curtea domnului Ponta, nu poate emite în niciun fel pretenţia că ar reprezenta o componentă de dreapta sau ceea ce însemna înainte Partidul Naţional Liberal într-o asemenea alianţă”, a argumentat Antonescu.

În al doilea rând, ideea USL este doar o formă prin care Victor Ponta şi PSD încearcă să-şi mascheze identitatea. „Proiectul USL a eşuat pentru că, aşa cum aş formula sintetic, nu domnul Ponta a fost capabil să schimbe Partidul Social Democrat, aşa cum îl ştim de 20 de ani, ci, din păcate, Partidul Social Democrat l-a transformat după chipul şi asemănarea sa pe domnul Ponta, dacă, vreodată, domnul Ponta a dorit altceva”, a spus liberalul.

Acesta s-a arătat îngrijorat de modul în care va evolua România cu Ponta preşedinte. „Un om politic, la doi paşi de preşedinţia României, şi un partid care este de departe cel mai mare, cel mai puternic, cel mai bine organizat din Romania, şi anume PSD-ul, au în continuare o preocupare în a se ascunde după formule care să se numeasca oricum altfel. Această neasumare a propriei identităţi este un semn, după părerea mea, că nu ne aşteaptă un viitor prea bun nici cu domnul Ponta preşedinte şi nici cu PSD-ul în calitate de partid dominant al următorilor ani”, a apreciat fostul preşedinte PNL.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.