ACL cere BEC prelungirea timpului de votare în diaspora

1

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, după ce a votat, că a făcut o cerere către BEC, prin care a solicitat prelungirea timpului de votare în străinătate, „acolo unde sunt oameni care au făcut eforturi deplasându-se la sute de kilometri pentru că nu s-a mărit numărul de secţii ca să voteze”.

Blaga i-a invitat pe români să vină la vot şi să-i urmărească pe cei din diaspora „de cât civism dau dovadă”.”De altfel, am făcut o cerere către Biroul Electoral Central, prin care am solicitat prelungirea timpului de votare în străinătate, acolo unde sunt oameni care au făcut eforturi deplasându-se la sute de kilometri pentru că nu s-a mărit numărul de secţii ca să voteze şi sper că de data asta cererea să fie aprobată, mai ales că, la toate insistenţele BEC, Guvernul nu a răspuns şi nu a mărit numărul de secţii în străinătate”, a precizat Vasile Blaga, informează Mediafax.

Întrebat dacă se aşteaptă la o prezenţă mai mare în turul II decât în turul I la prezidenţialelor, Blaga a răspuns afirmativ, precizând că toate datele pe care le are arată că există „interes major pentru aceste alegeri”.

Reprezentanţii BEC au confirmat că au primit de la ACL o solicitare pentru prelungirea cu două ore a programului de vot din diaspora, adăugând că acest lucru a fost dispus, prin ordonanţă de urgenţă, în 2012, la referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Trecutprinviata spune

    DOMNUL PRESEDINTE VASILE BLAGA UITA CUM S-AU DESFASURAT ALEGERILE DIN MARTIE 2013 , ALEGERI PENTRU PRESEDENTIA PDL-ULUI . DOMNUL TOADER SEFUL COMISIEI CU NUMARATOAREA
    LA TERMINARE INAITE DE PREZENTAREA REZULTATELOR AU LUAT URNELE CU VOTURI SI AU FUGIT DIN SALA . MAI MARE PORCARIE IN VOTARE N-AM VAZUT , N-AM CITIT DAR INTREBATI DELEGATII S-A INTIMPLAT IN SALA COMPLEXULUI EXPOZITIONAL ROMEX . ……. CIOCUL MIC .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.