Un deputat exclus din PPDD va contesta decizia în instanţă
Deputatul Gabriela Anghel, exclusă din PPDD, anunţă că va contesta la forurile partidului şi în instanţă decizia, acuzând ”felul discreţionar” în care este condus PPDD şi faptul că protocolul cu PSD a adus ”doar avantaje materiale grupului restrâns de la conducerea partidului”.
Deputatul Gabriela Lola Anghel, aleasă într-un colegiu uninominal din judeţul Prahova şi exclusă din PPDD alături de alţi patru deputaţi, anunţă, printr-un comunicat remis Mediafax miercuri seară, că va ataca la forurile partidului şi în instanţele judecătoreşti decizia de excludere şi că acelaşi lucru îl vor face şi colegii săi excluşi din partid, transmite corespondentul Mediafax.”Alături de colegii mei, intenţionez să contest această decizie atât în forurile partidului, cât şi în instanţele judecătoreşti”, spune Gabriela Anghel în documentul citat, menţionând că Secretariatul general al PPDD a anunţat-o cu privire la excludere printr-un e-mail trimis miercuri.
Totodată, deputatul prahovean acuză modul ”discreţionar” în care partidul este condus de către ”o grupare”.”În lipsa oricărei motivări a acestei decizii, bănuiesc că aceasta a fost luată ca urmare a faptului că noi, parlamentarii, sătui de felul discreţionar în care această grupare conduce partidul, am avut curajul şi verticalitatea să spunem «NU» nenumăratelor compromisuri pe care conducerea partidului ne obliga să le facem, sub ameninţarea cu excluderea, şi să cerem convocarea Congresului”, susţine parlamentarul în comunicatul transmis miercuri seară.
Gabriela Anghel mai spune că protocolul dintre PPDD şi PSD nu a adus niciun beneficiul alegătorilor PPDD ci ”doar avantaje materiale grupului restrâns de la conducerea partidului”.”Denunţarea protocolului cu PSD de către grupul parlamentar, un protocol care nu a adus niciun beneficiu electoratului PPDD, ci doar avantaje materiale grupului restrâns de la conducerea partidului, poate fi sursa «supărării» conducerii, care a mers până acolo încât astăzi a cerut Camerei Deputaţilor dizolvarea propriului grup parlamentar, dând dovadă că nu cunoaşte Regulamentul Camerei” se mai arată în documentul citat.
Gabriela Anghel este deputat la primul mandat, ales prin redistribuire şi a fost preşedintele PPDD Prahova.
Deputatul Daniel Fenechiu a anunţat, pe Facebook, că noaptea trecută au fost excluşi din partid de către conducerea PPDD cinci deputaţi PPDD: Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Ştefan Dalca, Gabriela Anghel şi Mihai Deaconu.
“Noaptea trecută a fost „noaptea minţii” în PPDD…Obscurul Birou Naţional de Coordonare al partidului, întrunit la miez de noapte – ca huhurezii, a decis să mai dea o lovitură de graţie partidului, excluzând din partid majoritatea deputaţilor care au înţeles că PPDD n-a fost niciodată altceva decât SRL-ul lor…Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Ştefan Dalca, Gabriela Anghel şi Mihai Deaconu au plătit cu calitatea de membru, faptul că şi-au permis să aibă coloană vertebrală”, a susţinut Fenechiu.