Liderul UPSC, Stelian Sima, propune românilor o altfel de politică

Cotidianul „Cronica Română” prezintă astăzi partea a treia a interviului cu preşedintele partidului Uniunea Populară Social Creştină, Stelian Sima. Liderul unui partid neparlamentar, partid boicotat sistematic, ca si alte partide neparlamentare, de instituţiile statului român, Stelian Sima, a arătat şi de această dată, că este un fin cunoscător al vieţii politice interne, abordând, în acest sens, subiecte considerate de mulţi alţi lideri politici drept „tabu”. Corupţia din Justiţie, decredibilizarea clasei politice şi interminabilele scandaluri de pe scena politică, orgoliile uriaşe existente pe culoarul Dreptei, românii din diaspora, sunt teme tratate, cu argumentele de rigoare, de Stelian Sima.

Consider că a venit vremea ca, lideri de calibru, precum Sima, ţinuţi intenţionat într-un con marginal, al politicii, de catre impostorii din fruntea unor partide care au devenit găşti infracţionale, să poată spune, tranşant, că există şi politicieni care vor o altfel de politică. Una dusă, exclusiv, în interesul cetăţeanului şi a statului român, bineînţeles, cu respectarea acordurilor cu partenerii europeni şi NATO.

 Domnule Stelian Sima ce este de făcut în privinţa decredibilizării clasei politice, actului de Justiţie şi a instituţiilor statului?

În privinţa decredibilizării „clasei” politice nu există decât o solutie şi anume soluţia dată de românii care au ieşit masiv la vot în 16 Noiembrie 2014, (votând un alt model de preşedinte). Adică, „STOP ŞI DE LA CAPĂT”. Asta au spus românii, după 25 de ani de aşteptare, care îşi doresc în acelaşi timp, un alt fel de politică, – stop politicii dusă de către toţi cei care s-au succedat la putere timp de 25 de ani, fie ei de „stânga sau de „dreapta”. Trebuie si o luăm de la capăt, dar cu alţi oameni care pot face o altfel de politică şi anume POLITICĂ PENTRU OAMENI, ÎMPREUNĂ CU OAMENII, ÎN INTERESUL LOR ŞI AL ROMÂNIEI. Pentru a reuşi acest deziderat, toţi cei care au condus până acum ţara şi au fost parlamentari, miniştri, secretari de sat, şefi de agenţii şi autorităţi, care au făcut parte din conducerea partidelor politice, indiferent din ce partid fac parte, asupra cărora planează suspiciuni de fapte de corupţie, să aibă bunul simţ şi să se retragă. Să facă 25 de paşi în spate şi să îi lase pe ceilalţi, care au fost stopaţi până acum, să facă o altfel de politică. Avem destui oameni capabili să preia frâiele naţiunii noastre şi să gestioneze foarte bine politica socio-economică şi geostrategică a României în raport cu partenerii europeni şi ai NATO.

O mică parte din motivele pentru care solicit retragerea tuturor celor ce au făcut parte din structurile nominalizate mai sus, şi şi-au bătut joc de destinele ţării şi poporului sunt :

1. modul cum guvernele postrevoluţionare au gestionat şi privatizat bunurile poporului, „fără ca acesta să beneficieze de pe urma acestor bunuri proprii”…

2. faptul că partidele politice parlamentare nu au propus soluţii reale pentru depăşirea problemelor majore ale societăţii româneşti în toţi aceşti ani, bazându-se în primul rând pe identificarea şi asumarea acestora…

3. modul în care deciziile politice nu au fost şi nu sunt generate de viziuni doctrinare clare, continuându-se politica de rezolvare a unor situaţii fierbinţi, fără angajarea unor perspective în concordanţă cu experienţa europeană şi cu pogramele de dezvoltare ale UE.

4. faptul că în perioada 2009 – 2013 s-au închis 1000.000 de firme, adică statul le-a “omorât” prin introducerea impozitului forfetar şi nu numai…

5. faptul că în România mileniului III, românii au ajuns să plătească peste 365 de taxe, mai mult de una pe zi, dintre care numai 20 dintre aceste taxe sunt fiscale, restul sunt parafiscale, pierzând în jur de 220 de ore pe an, dacă nu mai mult, numai pentru achitarea acestor taxe aberante şi sufocante.

6. faptul că norma de hrană / luna pentru un deţinut este de 2900 lei ( fără ca acesta să suporte cheltuieli cu medicamente, întreţinere, energie sau gaze etc.), alocaţia / lună pentru un copil fiind de doar 40 de lei iar majoritatea pensionarilor primesc o pensie de numai 500 lei, din care trebuie să plătească întreţinerea la apartament, gaze, căldură, energie, telefon, medicamente, etc. şi… să mai şi mănânce !…

7. faptul ca preţurile au crescut exorbitant , iar indexările salariilor şi pensiilor nu s-au făcut deloc, aici făcând referire la majoritatea populaţiei, nu la cei 20% care au pus mâna pe putere şi au salarii „nesimţite”!…

Totodată, pentru aceste motive, în numele partidului Uniunea Populară Social Creştină, fac un apel la toţi oamenii de bună credinţă; cei aproape 40% dintre cetăţenii cu drept de vot care nu s-au prezentat la urne să voteze, activiştii politici care sunt cu sufletul şi gândirea de centru dreapta – dreapta şi se află în alte partide, fără şansă de a se exprima, către toţi oamenii, indiferent de condiţia socială, economică, culturală sau religioasă din care aparţin…

Le cer acestora să se alăture Uniunii Populare Social Creştine (UPSC) şi… împreună să ne unim forţele, ca pe 16 Noiembrie 2014, într-o UNIUNE POPULARĂ, formând un partid puternic, pentru construcţia şi unificarea DREPTEI în România, atât de necesară. Să resuscităm marile valori care au dat identitate României şi care pot duce la o revalorizare a poziţiei noastre în raport cu partenerii europeni, pentru ca în 2016 să câştigăm alegerile locale, ca mai apoi să putem ajunge în Parlamentul Romaniei unde vom putem face legi drepte şi corecte !…

Dacă cei la care am făcut referire mai sus, nu fac pasul înapoi, avem nevoie de votul obligatoriu -care nu cred că va fi promovat- sau sa ieşim la vot masiv, în procent de 70% – 80%, şi să-i trimitem noi, definitiv, acasă.

Trebuie să ne amintim că suveranitatea naţionala ne aparţine nouă, „poporului român”, şi noi suntem organul decident, iar arma noastră este „Votul”. Astfel, împreună, uniţi, şi cu încredere, putem să definim o nouă soluţie – „asumarea identităţii noastre creştine ca forma esenţială de a promova o relaţie de echilibrare socială”. Poporul român are nevoie de armonie şi bunăstare, iar asta se poate înfăptui prin a ne lua ţara înapoi de la aceşti oameni politici care nu vor să plece de bunăvoie şi să ne lase pe noi să facem politică doctrinară şi ideologică, nu cum au facut ei până acum, politică comercială.

Propunerea politică pe care vrem noi, UPSC, să o facem astăzi, este reîntoarcerea la om, la valorile şi nevoile sale, reîntoarcerea la respectarea regulilor şi a legilor pe baza cărora să construim un sistem naţional cu adevărat modern, sistem care să ne reprezinte pe toţi şi sa ne ofere tuturor posibilitatea de a ne exprima şi susţine interesele.

 În ceea priveste actul de Justiţie şi instituţiile statului…

Singura soluţie în ce priveşte actul de Justiţie este „RĂSPUNDEREA JUDECĂTOREASCĂ”. În procesele câştigate la CEDO, daunele să fie plătite de judecătorii care au dat sentintele. Nu mai trebuie să plătim noi pentru greşelile, reauacredinţă, corupţia sau incompetenţa acelor judecatori. Acest lucru poate fi înfaptuit numai prin răspundere judecătorească. Asta sa fie valabil şi pentru miniştri şi parlamentari… „Nimeni nu e mai presus de Lege”, cu toţii suntem egali în faţa Legii, asta se subliniază clar în Constituţia României, izvorul tuturor legilor organice !

Se ştie foarte bine, că în ultimii zece ani de zile avem peste 100 de magistraţi, judecători şi procurori, cercetaţi, urmăriţi penal şi arestaţi. Ce încredere să mai aiba cetateanul simplu (făra banii necesari pentru un avocat bun) în actul de justiţie, că i se va face dreptate ? Stiţi bine ce s-a întamplat în dosarul ICA, cât a fost tergiversat, a durat zece ani până să se dea o soluţie definitivă în acest dosar şi nu este singurul. Abia acum încep să iasă în spaţiul public fărădelegile înfăptuite de politicieni, miniştri, parlamentari, judecători, procurori, cât şi oamenii din firmele de casă ale politicienilor !

Ne-am învăţat în ultimii ani să folosim sintagma „independenţa justiţiei”, oare justiţia este independentă? Nu există imixtiune politica? Ştim cu toţii cum se promovează în Justiţie şi cum se numesc miniştrii Justiţiei, şefii CSM şi chiar şefii de la Parchet şi DNA. Nimic nu se face fără acordul partidului care deţine puterea. Dacă tot se foloseşte sintagma de „Justiţie independentă” haideţi, să facem o reformă în acest sens, să se adopte o lege în Parlamentul României pe care, ulterior, să o promulge şi preşedintele în privinţa răspunderii judecătoreşti.Ca să arătăm magistraţilor că nu pot fi în niciun caz un „stat în stat” şi nu sunt nici mai presus de lege, că pot fi traşi la răspundere si ei atunci când fac greşeli flagrante!… Cam asta ar insemna lipsa de imunitate, în opinia mea.

Acest exces de imunitate poate avea un efect de bumerang, în primul rând, în privinţa credibilităţii actului de justiţie. Din păcate, încrederea în toate instituţiile statului se apropie de limita de avarie. Nu partidele sunt vinovate de această situaţie, de altfel partidele sunt o formă abstractă, liderii acestor partide şi grupurile de interese transpartinice sunt cei vinovaţi, ei hotărăsc soarta tuturor, celor din Justitie, a partidelor mici, a ţării şi implicit a omului de rând. De aceea nu mai sunt credibile instituţiile statului de drept, dacă mai putem să-i spunem stat de drept !

Despre românii din diaspora!…

Nu cred că e corect să mai folosim sintagma „românii din diaspora”. Eu cred că puteam discuta despre romanii din diaspora până în anii 1990, când oamenii care plecasera clandestin, trecand înot granita, sau prin alte forme extreme, când cereau azil politic in Germania, Franta, etc., şi nu mai puteau reveni în ţară. În momentul de faţă când vorbim de o Europă Unită, cand Romania este parte a UE si membra NATO, mai putem vorbi despre românii din diaspora ?

Eu zic că nu mai putem vorbi de diaspora, ci de români care lucrează, însoţiţi sau nu de familii, în afara graniţelor ţării, romanii din Europa, Canada, Australia, Africa sau mai ştiu eu în ce colţ de lume.

Lucrul cel mai imporant este că, ei, românii din afara graniţelor noastre ne-au dat o lecţie de solidaritate, spirit civic şi patriotism. S-a văzut clar că le pasă de România şi oamenii care trăiesc aici. Bravo lor, merită RESPECT…!

 (Va urma)

Un interviu de Iulian Badea

Ultima parte a interviului cu liderul UPSC, Stelian Sima, va fi publicată luni pe site-ul cotidianului Cronica Română.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.