Zece milioane de euro, mită pentru Cocoș în dosarul retrocedărilor!
Omul de afaceri Gheorghe Stelian a declarat în fața anchetatorilor că i-a dat lui Dorin Cocoș, în tranșe, suma de 10 milioane de euro, după ce acesta a intervenit pe lângă factori de decizie din Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) în legătură cu acordarea de despăgubiri pentru un teren din București, se arată în motivarea arestării preventive a altei inculpate din dosar, Crinuța Dumitrean, informează Agerpres.
În declarația sa, Gheorghe Stelian susține că persoana care ar fi intermediat obținerea despăgubirilor este Sergiu Diacomatu, la acel moment vicepreședinte al ANRP.
„În cursul anului 2010 am cumpărat de la Dino Sinigalia drepturi litigioase pentru suprafața de teren în zona lacului Plumbuita, sector 2, București. După ce am achiziționat acele drepturi, am discutat cu Dorin Cocoș despre posibilitatea obținerii de la ANRP a unor despăgubiri constând în acțiuni la Fondul Proprietatea (…). Dorin Cocoș mi-a garantat că totul va fi bine și să am încredere în el, moment în care dosarul a fost validat și trimis către ANRP (…). Cu toate acestea Dorin Cocoș nu a menționat numele persoanei la care urma să intervină pentru soluționarea dosarului. (…) Ulterior deciziei de restituire, în momentul în care am vândut o parte din acțiunile primite, i-am remis lui Cocoș Dorin, în mai multe tranșe, suma de aproximativ 10.000.000 euro, conform înțelegerii avute. Tot după soluționarea dosarului, în anturajul lui Dorin Cocoș l-am întâlnit pe Diacomatu Sergiu, vicepreședinte ANRP, despre care am înțeles că era persoana la care a intervenit Dorin Cocoș”, se arată în declarația lui Gheorghe Stelian.
La rândul său, Sergiu Diacomatu a confirmat faptul că Dorin Cocoș, pe care l-a cunoscut prin intermediul fiului acestuia, Alin Cocoș, a intervenit pentru soluționarea favorabilă a dosarului lui Gheorghe Stelian. Discuțiile dintre Diacomatu și Dorin Cocoș ar fi avut loc la un hotel din București, în cursul anului 2010.
„La una din aceste întâlniri, spre sfârșitul anului 2010 (…), Dorin Cocoș mi-a înmânat un bilețel cu numărul unui dosar aflat la ANRP și mi-a cerut sprijinul pentru soluționarea favorabilă și cu rapiditate a acestui dosar (…). Îmi amintesc că după primirea numărului acestui dosar am mers la birou, l-am verificat și am constatat că solicitantul din acest dosar de despăgubire era Gheorghe Stelian (…). În momentul în care am primit bilețelul de la Dorin Cocoș nu mai era nimeni în preajma noastră”, se arată în declarația lui Diacomatu.
El a susținut că, în urma discuției avute cu Dorin Cocoș, a votat în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) din cadrul ANRP în favoarea acordării despăgubirilor stabilite de evaluator.
„Cu privire la dosarul Gheorghe Stelian știu că a fost introdus în comisia din 26.02.2011 pentru aprobarea raportului de evaluare, dar întrucât valoarea foarte mare a acestui dosar a ridicat suspiciuni în rândul membrilor comisiei CCSD, s-a hotărât convocarea evaluatorului (…). Aduc la cunoștință că Alina Bica — reprezentantul Ministerului Justiției a făcut această solicitare, care a fost aprobată de membrii CCSD (…). Având în vedere solicitarea anterioară făcută de către Dorin Cocoș, deși valoarea stabilită pentru teren mi s-a părut mare, am votat pentru aprobarea raportului, luând în considerare susținerile evaluatorului că avea comparabile chiar cu prețuri duble”, a mai afirmat Sergiu Diacomatu.
Crinuța Dumitrean a făcut parte, alături de Alina Bica, actualii deputați Cătălin Florin Teodorescu și Marko Attila, precum și de Remus Baciu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu și Dragoș Bogdan, din comisia care în martie 2011 a aprobat să i se plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha situat în București, zona Plumbuita, deși, în realitate, acel teren valora mult mai puțin.
Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 15 martie 2011, Crinuța Dumitrean, în calitate de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, împreună cu ceilalți membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuțiu, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru terenul în suprafață de 13 hectare, prin supraevaluarea acestuia, ceea ce a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea).
Membrii comisiei, luând la cunoștință de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparației vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării din punct de vedere al suprafeței, locului amplasării și datei evaluării, susțin procurorii.
Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expert, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, de către membrii comisiei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, membrii comisiei au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese și din faptul că, în ședința din 24 februarie 2011, când dosarul nr. 22714/FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea ședință, fiind solicitată participarea evaluatorului și întocmirea unui scurt istoric al dosarului.