Fostul președinte, George Bush senior, internat de urgență

Fostul președinte al Statelor Unite George H.W. Bush, în vârstă de 90 de ani, a fost internat marți seară la un spital din Houston (Texas) după ce s-a confruntat cu dificultăți de respirație, a informat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al acestuia, citat de Reuters.

Bush-tatăl a fost dus cu ambulanța la Houston Methodist Hospital ca măsură de precauție și „va fi ținut sub observație, din nou ca măsură de precauție”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Născut în 1924, în statul Massachusetts (est), George H.W. Bush – fiu de senator – a devenit în 1989 al 41-lea preşedinte al Statelor Unite şi a exercitat un mandat (1989-1993). El a fost înfrânt de către democratul Bill Clinton în alegerile prezidenţiale din 1992, iar cel mai mare dintre cei şase copii, George W. Bush, a devenit preşedinte opt ani mai târziu.

Jeb Bush, alt fiu al fostului şef de stat, a anunţat recent că se lansează în cursa pentru fotoliul de la Casa Albă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.