Persoanele obeze pot avea o stare de sănătate bună
Cercetătorii americani le-au cerut unor persoane obeze să mănânce mai mult timp de câteva luni şi au descoperit că aproximativ un sfert dintre acestea prezentau o stare de sănătate bună, în ciuda creşterii în greutate, potrivit unui studiu.
Studiul a fost publicat în ediţia din 2 ianuarie a revistei Journal of Clinical Investigation şi a fost realizat de cercetători de la Washington University School of Medicine din St. Louis, în statul american Missouri.
Cele 20 de persoane care au participat la studiu au fost încurajate să includă o mie de calorii suplimentare pe zi în dieta lor şi să ia masa mai ales în restaurante de tip fast-food, cu scopul de a creşte în greutate cu 6%. „Nu este un lucru uşor de realizat. Este la fel de greu să te îngraşi ca şi să slăbeşti”, a declarat Elisa Fabbrini, profesoară de medicină şi autoarea principală a cercetării.
Rezultatele studiului coroborează ceea ce savanţii au observat deja în rândul populaţiei normale: circa un sfert dintre persoanele obeze nu suferă de complicaţii susceptibile să provoace o criză cardiacă, un atac cerebral sau să ducă la instalarea diabetului. Pe de altă parte, starea de sănătate a celor care aveau deja probleme metabolice înainte de a lua în greutate s-a agravat după urmarea acestui regim caloric.
Toate persoanele care au participat la studiu au fost apoi ajutate de specialişti dieteticieni pentru a pierde kilogramele acumulate şi au fost subiectul unui documentar realizate de HBO, intitulat „Weight of the Nation” („Greutatea naţiunii”, n.r.). Autorii cercetării au spus că au reuşit să înţeleagă mai bine cum să distingă persoanele obeze cele mai susceptibile să dezvolte complicaţii.”O altă diferenţă se referă la caracteristicile genetice ale ţesutului adipos”, au mai spus autorii studiului, care a arătat că persoanele supraponderale cu un metabolism normal prezentau deja gene care controlează depunerile de grăsime.
Activitatea acestor gene este prezentă chiar şi când persoanele cu metabolism normal iau în greutate, lucru care nu se întâmplă la oamenii cu un metabolism anormal”, precizează studiul. Totuşi, potrivit experţilor, este nevoie, în continuare, de alte studii care să arate de ce anumite persoane obeze sunt mai predispuse la a suferi de complicaţii.