Ipocrizie: Radu Stroe pleacă din PLR spre UNPR!

Radu Stroe a declarat marţi că şi-a dat demisia din PLR, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. 

Radu Stroe susţine că intenţionează să se înscrie în UNPR în perioada următoare, precizând că nu face reproşuri nimănui şi că este o decizie personală.”Am demisionat din motive personale din PLR. Nu fac reproşuri nimănui şi e decizie persoană. La începutul sesiunii parlamentare îmi voi anunţa adeziunea la grupul parlamentar al PSD, din care face parte şi UNPR”, a declarat Stroe pentru Mediafax.

Decizia lui Radu Stroe vine după ce s-au făcut calculele intrării la guvernare a PLR alături de PSD. Fostul ministru de Interne a rămas în afara negocierilor.

La sfârşitul lunii mai 2014, Radu Stroe a fost exclus din Partidul Naţional Liberal.”Motivaţia excluderii mele e ca am susţinut menţinerea USL. Le-am arătat că viaţa a demonstrat că decizia politică a fost greşită, şi e decizia lor. Nu înţeleg în ce direcţie se îndreapta PNL, însuşi comportamentul faţă de domnul Tărcieanu este cel putin inelegant. El rămâne totuşi unul dintre cei mai vechi liberal (…) Regret enorm că Partidul Naţional Liberal se îndreaptă cu paşi repezi către o prăpastie”, declara atunci Radu Stroe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.