Mită de 11.000 euro la Primăria Sectorului 2!

Share:

Şefa Serviciului resurse umane de la Primăria Sectorului 2, Daniela Năstase, a fost reţinută joi, de procurorii DNA, după ce a fost prinsă când lua mită 11.000 de euro de la o persoană, pentru a interveni în vederea soluţionării unor dosare privind acordarea de apartamente ANL.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au reţinut-o pentru 24 de ore pe Daniela Năstase, pentru trafic de influenţă şi vor cere joi Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile.

Potrivit ordonanţei de reţinere, în noiembrie 2014, la propunerea unei persoane, denunţătoare în cauză, Daniela Năstase, şefa Serviciului resurse umane de la Primăria Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat ca, în schimbul sumei de 11.000 de euro, să intervină pe lângă un coleg de la Serviciul spaţiu locativ, pentru ca acesta să înregistreze cinci dosare cu solicitarea de acordare a unor apartamente ANL ale unor persoane recomandate de denunţător, fără ca solicitanţii să fie prezenţi personal, aşa cum impun dispoziţiile legale. Pentru acest „serviciu”, Daniela Năstase intenţiona să ofere celuilalt funcţionar 1.000 din cei 11.000 de euro ceruţi. De asemenea, Daniela Năstase i-ar fi promis denunţătorului că intervine la persoane cu putere de decizie din Primăria Sectorului 2, pentru ca cererile privind acordarea de locuinţe ANL să fie fie aprobate, garantând în acest sens.

Daniela Năstase a fost prinsă miercuri în flagrant, în timp ce primea suma de 11.000 de euro, fiind dusă la audieri şi reţinută în noaptea de miercuri spre joi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.