Moțiunea marilor iluzii

Liderii noului PNL au declarat război total guvernării Ponta. Au anunțat, deja, că în sesiunea parlamentară care va debuta la 1 februarie vor depune o moțiune de cenzură care să ducă la căderea actualului guvern. Deși pare solidă, majoritatea parlamentară scârțâie din toate încheieturile. În PSD, apele rămân extrem de tulburi, în condițiile în care Geoană și Vanghelie, excluși cu scandal, caută aliați în Kiseleff.

Se vorbește tranșant de crearea unui nou partid de stânga, în care vor veni mulți dintre adversarii pesediști ai tandemului Ponta-Dragnea. Se poartă negocieri în spatele ușilor închise, lupta dusă de cele două tabere pentru fiecare parlamentar fiind una pe viață și pe moarte. Diversiunile se țin lanț. Surse din apropierea grupării Geoană-Vanghelie vorbesc de un număr de 40 de parlamentari care vor trece în noul partid, situație ce ar da o lovitură dură PSD și implicit susținerii parlamentare de care încă se bucură guvernul Ponta. De cealaltă parte, surse, la fel de binevoitoare, susțin că în noul partid vor merge cel mult trei-patru parlamentari nemulțumiți de faptul că sunt într-un con de umbră în PSD. Adevărul rămâne, evident, undeva pe la mijloc, ceea ce ridică serioase semne de întrebare asupra numărului real al parlamentarilor PSD după apariția partidului lui Geoană și Vanghelie.

Dar să o luăm pe rând…O eventuală moțiune de cenzură se va bucura de susținerea udemeriștilor și a minorităților altele decât cea maghiară, precum și de cea a parlamentarilor plecați sau excluși din PPDD. Uneperiștii rămân fideli pesediștilor, în timp ce în PC lupta pentru înlăturarea lui Daniel Constantin este departe de a fi tranșată. Și aici pot apărea surprize.

Trebuie luat, însă, în calcul și faptul că unii deputați și senatori PNL nu agreează varianta preluării guvernării, preferând ca PSD să își ducă guvernarea până la capăt, până la alegerile parlamentare din 2016. Cu toate acestea, Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale doar pentru că a promis că va aduce la Palatul Victoria un guvern care să îi susțină proiectele de țară. În consecință, atât Iohannis, cât și liderii noului PNL, nu au altă variantă decât să ducă până la capăt demersurile de înlocuire a guvernului Ponta. Fie ele mimate sau nu. Astfel, depunerea unei moțiuni de cenzură în primăvară devine obligatorie. Ca și escaladarea acuzelor la adresa bâlbelor și abuzurilor guvernării pesediste.

Să presupunem că moțiunea PNL va trece, iar guvernul pontist va cădea, situație mai mult decât previzibilă. Noul PNL va prelua hățurile guvernării. Majoritatea parlamentară va fi una la limită ceea ce va îngreuna vizibil eficiența actului guvernării. Va fi nevoie de negocieri cu gruparea Geoană-Vanghelie, cu exclușii din PPDD, cu independenții, care vor pune condiții peste condiții. În mod evident, mulți profitori ai guvernării Ponta vor schimba macazul și vor sări, nonșalant, în barca noii Puteri. Vom vedea dacă voturile vor fi suficiente…

Din aprilie-mai când va avea loc dezbaterea și votarea moțiunii până la alegerile locale nu mai este mai mult de un an. Trecuți în Opoziție, pesediștii vor ataca furibund. Componența guvernului Predoiu va fi plină de persoane compromise care nu vor răspunde uriașelor așteptări ale populației într-un timp atât de scurt. După jaful guvernării Ponta este greu să îndrepți ceva rapid. Confuzia va fi totală, iar războiul electoral necruțător. Presiunea va fi uriașă și în privința lui Iohannis. Televiziunile fidele pesediștilor vor exacerba orice bâlbă a guvernării PNL. A nu se omite, repet, faptul că guvernul Predoiu va fi plin de oameni impuși de găștile din PNL și PDL. Udemeriștii vor pune, la rândul lor, presiune. Iohannis nu va putea să stea deoparte, cât timp la mijloc este și credibilitatea sa…

Ca și strategie electorală, cred că PNL ar trebui să rămână în opoziția până la alegerile parlamentare din 2016. Atunci PNL, cu „locomotiva” Iohannis, poate zdrobi PSD atât la locale, cât și la parlamentare. Preluarea guvernării de către PNL în această primăvară va avea efect de bumerang pentru acest partid, dar și pentru Iohannis. Vom vedea, însă, ce ne rezervă viitorul politic, unul care se anunță a fi, ca de obicei, plin de surprize, trădări și inevitabile scandaluri și lupte pentru Putere.

Se va schimba ceva la nivelul actului guvernării după căderea executivului Ponta? Vor oferi liberalii un altfel de guvernare, una pliată pe interesul național? Am dubii mari că Blaga, Predoiu, Videanu, Atanasiu sau Orban, spre exemplu, fac parte din altă clasă politică decât cea compromisă în 25 de ani de sforării politice. Că vor să facă mai mult pentru România decât gașca politică din jurul lui Ponta. În consecință, moțiunea de cenzură de care vorbeam rămâne una a marilor iluzii.

Mai mult, sunt convins că fuziunea dintre PNL și PDL nu va fi una atât de lină precum se așteaptă liderii PNL și PDL. Vor avea loc tensiuni consistente după ce liderii PDL se vor cocoța în fruntea noului PNL…

Editorial de Iulian Badea

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.