Dan Cristian Popescu, despre scandalul creditelor în franci elvețieni!
Toată reputaţia francului elveţian, dar şi a Băncii Centrale a Elveţiei (SNB- Swiss National Bank) s-a năruit joi, 15 ianuarie, la ora 12, când printr-o decizie şoc, neanticipată deloc de pieţe, elveţienii au decis să renunţe la plafonul de apărare contra aprecierii a francului instituit acum 3 ani şi jumătate, de 1,2 franci elvețieni pentru un euro.Decizia a fost şocantă, deoarece cu câteva zile în urmă Thomas Jordan, guvernatorul Băncii Centrale a Elveţiei, a dat asigurări că nivelul de 1,2 CHF/euro va fi menţinut pentru a proteja economia Elveţiei, afectată de intrările masive de bani ale marilor investitori, care caută un refugiu sigur.
Într-un comunicat sec de 303 cuvinte, Banca Centrală a Elveţiei a anunţat şi a explicat decizia de a renunţa la prag, adică nivelul la care cumpărau miliarde de euro care intrau în Elveţia. Subliminal, decizia a fost pusă pe seama celorlalte mişcări din lume, respectiv aprecierea dolarului faţă de euro, scăderea cotaţiei petrolului şi punerea în funcţiune non-stop a tiparniţei de bani a Băncii Centrale Europene.
Pentru 200.000 de români francul elveţian reprezintă acum coşmarul vieţii lor, după ce în urmă cu 8-9 ani a reprezentat împlinirea unui vis de a lua o casă. Valoarea împrumuturilor la zi în sistemul bancar românesc este de aproape 3 miliarde de franci elveţieni (echivalentul a trei miliarde de euro).
Imediat, liderii politici de la București au încercat să pozeze în avocați înverșunați ai drepturilor românilor loviți de explozia creditelor în franci elvețieni, să identifice soluții și să puncteze electoral în direcția susținerii românilor, cerând conversia creditelor acordate în franci elvețieni într-o altă monedă, inclusiv în lei.
Deputatul PNL, Dan Cristian Popescu, vorbește tranșant despre acest uriaș scandal, lăsând argumentele să se plieze pe o realitate greu de anticipat în urmă cu câteva săptămâni. Popescu critică soluțiile populiste, rupte de orice realitate, pe marginea acestui subiect extrem de delicat, și prezintă unica soluție posibilă din punctul său de vedere.
„Orice soluție de conversie a creditelor sau de obligare a băncilor în această direcție este sortită eșecului pentru că vorbim de soluții populiste. Am auzit în aceste zile declarații în acest sens din partea premierului Ponta, a Elenei Udrea, chiar a unor reprezentanți PNL, care tind să abordeze populist această situație, evident tristă, pentru numeroși români care au credite în franci elvețieni. Există o soluție, cred că singura despre care putem vorbi, și ea se poate aborda printr-o înțelegere a Băncii Națională a României cu băncile comerciale în sensul reducerii dobânzii la aceste credite. Pentru că acum este foarte ieftină refinanțarea în franci elvețieni, vorbim de dobânzi negative în contextul în care Banca Centrală Elvețiană are o dobândă de referință de -0,75. Nu mai sunt justificate, în aceste condiții, dobânzile de șapte, opt la sută, pe care le practică băncile comerciale la creditele în franci elvețieni. Inițial, când au fost acordate aceste credite, dobânzile erau sub cinci la sută, iar francul era mai ieftin. Însă, odată cu venirea crizei, băncile au urcat dobânzile spre opt, nouă la sută pentru a se proteja pentru că francul era, așa cum am spus, ieftin.
În aceste zile, francul scumpindu-se cu 300% și dobânda de referință a Băncii Elveției scazând, cred că poate exista, așa cum am spus, o înțelegere între BNR și băncile comerciale ca acestea să scadă dobânzile undeva în jurul a trei, patru la sută. Concret, o scădere cu patru, cinci puncte procentuale a dobânzilor, reașează rata la o valoare acceptabilă și, practic, conferă și băncilor niște potențiali buni-platnici. Acum că a crescut și dobânda dar și valoarea francului elvețian, ne așteptăm la o rată mare de neplată la aceste credite. Și, până la urmă, cei care vor pierde cel mai mult din această situație vor fi tot băncile.
Eu cred că, pe termen scurt, vom asista la un franc elvețian tare care se va situa în jurul a un euro, dar, pe termen mediu și lung, el se va devaloriza puțin în sensul că se va duce spre 1.10,1.15, în comparație cu euro. Totuși, economia Europei este destul de puternică și va reveni pe plus, mai ales după acest program de infuzie de capital pe care a anunțat-o Banca Centrală Europeană, asistând la o echilibrare a valorii euro, ceea ce va avantaja și România”, a precizat pentru cotidianul „Cronica Română” deputatul PNL, Dan Cristian Popescu.
Iulian Badea
Scuze, nu am putut edita postarea precedenta . BCE= Banca Centrala a Elvetiei, nu cea Europeana + alte cuvinte ce au mancate cate o litera.
Adevarul este undeva altul… si se pare ca se vrea infundarea in minciuna. Minciuna este pe mai multe planuri se poate verifica cu dovezi zdrobitoare gasite liber pe internet.
Prima dovada : francul elvetian , conform unei decizii de prin anii 1850 trebuia sa fie intarit cumparandu-se aur pana la o valoare de 40% din rezerverele in aur. Acest fapt s-a conturat incepand cu anii 1920 si terminandu-se in 2008. Daca stiau bancile noastre ? Bineinteles ! Un asemenea fapt ducea , evident, pana la o dublare a valorii euro la 2.5-2.7 lei , papt ce s-a intamplat iar bancile au prognozat . La o astfel de valoare oamenii ce ar fi continuat sa plateasca erau inca in numar mare iar bancile ar fi castigat copios deoarece imprumuturile de facto erau in lei sau euro.
Datorita crahului ce a cuprins incepand cu 2008 intreaga economie mondiala zona euro a atacat francul fortand francul sa creasca, pierderile euro fiind fortate a fi suportate de populatia creditoare euro si de BC Elvetiana . , cumparandu-se FE la valori fara precedent. Elvetia a dorit deprecierea francului dar acest fapt nu s-a reusit , chiar cu implicarea/sustinerea BCE de care USA.
Sa ajuns astfel ca bancile sa piarda datorita incapacitatii unui larg segment al populatiei ce a intrerupt plata creditelor ce au ajuns mult prea costisitoare. Legal vorbind ,in Romania, Guvernul era dator sa intervina de foarte mult timp dar nu a facut-o. Restul e ceea ce cunoaste toata lumea. Elvetia a luat masuri impotriva euro pt a se apara iar noi suntem mintiti in continuare.