DNA cere arestarea preventivă a Elenei Udrea

0

Cererea DNA are loc în dosarul privind fapte de corupție în legătură cu organizarea și finanțarea galei în care a boxat Lucian Bute.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, procurorii anticorupție au dispus miercuri extinderea cercetărilor față de Elena Udrea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

„Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării 1. Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Elena Udrea pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. 2. ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită”, se arată în comunicat.

DNA precizează că faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 — 2012.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.