Percheziții la Primăria Constanța și Soti Cable Neptun

0

Procurorii DNA fac, joi, 13 percheziţii în Bucureşti, Constanţa şi Cluj, la sediile unor firme, precum şi al unei instituţii publice. Potrivit unor surse judiciare citate de România TV, percheziţii au loc şi la Primăria Constanţa şi SC Soti Cable Neptun, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie comise în perioada 2008-2014. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, ar fi suspectat că nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese prin atribuirea unor contracte de prestări servicii.

Procurorii DNA efectuează percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și în județele Constanța și Cluj, din care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, se arată într-un comunicat DNA.

La Primăria municipiului Constanţa, procurorii DNA caută documente referitoare la relaţiile dintre primărie şi firme în legătură cu edificarea unor centre comerciale tip mall în municipiul Constanţa, în special privind soluţionarea cererilor de eliberare a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.