Două eleve românce, agresate de colegi la Bari

0

Un incident rasist a avut loc la o şcoală din provincia Bari (sudul Italiei). Doi elevi italieni au agresat fizic şi verbal două colege românce.

Două eleve românce, în vârstă de 12 ani, au fost agresate fizic şi verbal de colegi italieni, în Bari, într-un incident rasist, au anunţat autorităţile italiene, informează Romaniatv.net. Situaţia a fost semnalată Tribunalului pentru minori, scrie La Repubblica. Cele două eleve au fost agresate de un elev şi o elevă în vârstă de 13 ani, amândoi italieni. Aceştia le-au adresat injurii referitoare la originea etnică şi le-au lovit cu pumnii şi picioarele.

Cele două eleve românce au încercat să îşi sune părinţii, dar agresorii italieni le-au luat telefoanele mobile. Cei doi elevi nu pot fi traşi la răspundere administrativă sau penală întrucât nu au încă vârsta de 14 ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.