Ponta: Revizuirea Constituției, o prioritate pentru PSD!

0

Premierul Victor Ponta a declarat joi că proiectul de revizuire a Constituției este o prioritate pentru PSD, iar pentru PNL este schimbarea sistemului electoral, transmite Agerpres.

„PNL avea președinția Comisiei de revizuire a Constituției, domnul Antonescu a renunțat la această poziție (n.r.—de președinte al comisiei) și pentru PSD, dintre cele două, sigur, noi am fi vrut să le conducem pe amândouă, dar nu era bine, noi credem în împărțirea puterii, nu să luăm toată puterea noi și atunci chiar dacă aveam majoritate am zis că așa e de bun simț, așa a vrut poporul și anul trecut să împărțim puterea și atunci PNL preia o comisie, noi preluăm o comisie. Pentru noi, proiectul de revizuire a Constituției, proiectul USL de revizuire a Constituției este, între cele două, pe primul loc ca și prioritate, iar pentru PNL schimbarea sistemului electoral”, a spus Ponta la Palatul Parlamentului întrebat de ce a renunțat PSD la președinția Comisiei parlamentare pentru modificarea legilor electorale.

El a adăugat că în cadrul coaliției se va decide numele președintelui Comisiei pentru revizuirea Constituției.”Înțeleg că la Comisia pentru modificare legilor electorale va fi președinte domnul Voicu (n.r.-Mihai Voicu) care a fost și în 2008 când s-a făcut legea actuală, deci e cel mai în măsură să modifice legea actuală, dânșii și-au dorit această comisie. E mai puțin important cine e președinte, important este că în ambele comisii și apoi mai departe deciziile trebuie luate printr-un tip de consens, nu doar acel două treimi regulamentare. Realmente nu vreau să facem o lege electorală a PSD și nici să facem o lege electorală a PNL, să facem o lege pentru ceea ce urmează în anii care vin”, a menționat premierul după ce a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România de la Palatul Parlamentului.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunţat că, în luna martie, se va retrage de la şefia Comisiei parlamentare de cod electoral, în condițiile în care PSD va prelua președinția Comisiei speciale pentru revizuirea Constituției.

„Este o decizie pe care au luat-o cele două grupuri politice. Începând cu 15 martie, noi preluăm președinția Comisiei pentru revizuirea Constituției și colegii de la PNL vor prelua această președinție de comisie”, a declarat Valeriu Zgonea.

Preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea s-a declarat mulţumit de bilanţul Comisiei de cod electoral după mandatul său. „Cred că mi-am făcut datoria. Nu știu dacă rămân vicepreședinte, dar nu pot să fiu și președintele Camerei și vicepreședintele unei comisii speciale. (…) Până la urmă este important ce rămâne, nu ce funcție ai în Parlament. Decizia este a mea personală și este strict legată de îndeplinirea mandatului pe care l-am avut”, a completat Zgonea.

Surse politice susţin că este posibil ca Valeriu Zgonea să preia după 15 martie conducerea Comisiei pentru reviuuirea Constituţiei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.