Ascensiunea mișcărilor de extremă-dreaptă îngrijorează UE

Europa trebuie să pună capăt politicilor de austeritate, pentru a opri ascensiunea mișcărilor de extremă-dreapta, care reprezintă un pericol real pentru democrație, a declarat, într-un interviu pentru Reuters, Pablo Iglesias, liderul partidului spaniol Podemos care, la fel ca Syriza în Grecia, își propune să ofere o alternativă de stânga.

Liderul în vârstă de 36 de ani, al cărui partid, Podemos („Putem”), conduce în unele sondaje de opinie, a mai spus că orice coaliție între centru-dreapta și centru-stânga nu ar face decât să prelungească ceea ce el numește dezastrul economic al țării.

Spania își revine dintr-o criză economică de șapte ani, având una dintre cele mai mari rate de creștere din zona euro. Însă ieșirea din recesiune nu a pus capăt dificultăților a milioane de familii, în timp ce aproape un sfert din persoanele apte de muncă sunt încă fără serviciu.

Nemulțumirea față de austeritate i-a făcut pe mulți votanți din Europa sensibili la retorica partidelor de extremă-dreapta și anti-imigrație, care profită de dezamăgirea acestora, sugerând că Uniunea Europeană i-a abandonat.

Deși extrema-dreaptă nu a câștigat teren Spania, unde nemulțumirea publică s-a tradus în schimb prin apariția unor mișcări anti-capitaliste și anti-establishment, Iglesias s-a declarat îngrijorat de atracția în rândul unor votanți exercitată de mișcări precum Zori Aurii în Grecia și Frontul Național în Franța.

„Este foarte important să fie acceptată mâna întinsă de cei ca noi, care suntem proeuropeni, care apărăm proiectul european”, a declarat Iglesias, care este profesor universitar.

În caz contrar, a atras el atenția, „probabil că într-un an (Frontul Național al liderei de extremă-dreapta) Marine Le Pen va avea un loc în cadrul Eurogrupului”. „Ar trebui întrebată (cancelarul german Angela) Merkel dacă ar vrea să stea la masă cu Marine Le Pen sau cu mine”, a adăugat el.

El a mai spus pentru Reuters că, deși este precaut în legătură cu sondajele de opinie care dau formațiunea în fața Partidului Popular (la guvernare) și Partidului Socialist (de opoziție), Podemos încearcă totuși să obțină o majoritate absolută la alegerile generale care ar urma să aibă loc până la sfârșitul acestui an.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.