Papa Francisc crede că pontificatul său va fi scurt

0

Papa Francisc a declarat, cu ocazia marcării a doi ani de la alegerea sa în scaunul pontifical, că are ‘senzația’ că pontificatul i-ar putea fi destul de scurt, de patru-cinci ani, însă a susținut că nu se simte ‘singur’ și fără sprijin, relatează vineri AFP.

Într-un lung interviu acordat postului TV mexican Televisa, preluat integral de Radio-Vatican, Jorge Bergoglio, al 265-lea succesor al apostolului Petru, a vorbit cu sinceritate despre durata pontificatului său, care s-ar putea încheia printr-o renunțare la scaunul pontifical sau prin moarte: ‘Am senzația că pontificatul meu va fi scurt. Patru sau cinci ani. Nu știu. Sau doi ori trei. Au trecut deja doi ani. Am o senzație destul de confuză că Domnul m-a ales pentru o misiune scurtă. Mă gândesc că este o posibilitate’, a spus papa Francisc.

Benedict al XVI-lea, primul papă în șapte secole care a renunțat la scaunul pontifical în 2013, ‘a deschis calea papilor emeriți. A deschis o ușă instituțională’, a subliniat el. Francisc (78 de ani) spune că nu îi place prea mult ideea de a fixa limita de vârstă pentru demisia unui papă la 80 de ani, pentru că misiunea unui suveran pontif ‘este o grație specială’. Să stabilești că aceasta s-ar termina la 80 de ani ‘ar crea o senzație de sfârșit, de pontificat destinat să nu se sfârșească bine’, a adăugat papa.

Francisc a mai vorbit despre predecesorul său, Benedict al XVI-lea, retras la Vatican, care este ‘fericit, mulțumit, respectat de toată lumea’. ‘Merg să îl vizitez și uneori vorbim la telefon. I se pot cere sfaturi, iar el este loial până la moarte’, a mai spus suveranul pontif.

Unul din lucrurile pe care papei i-ar plăcea să le facă este să poată ieși de la Vatican fără să fie recunoscut și să meargă să mănânce o pizza, relatează agenția franceză de presă. ‘Nu mă simt deloc singur. Chiar că nu!’, a răspuns papa unei alte întrebări, în contextul în care, potrivit unor surse bine informate, mulți din administrația Bisericii îi critică stilul spontan și voința de a face reforme

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.