Bănci de multiţesut şi celule la standarde europene, finanțate de MS

0

Președintele Fundației pentru Transplant, dr. Victor Zota, a anunțat vineri că Ministerul Sănătății va finanța construirea în România a patru bănci de multițesut și celule, acestea urmând să corespundă celor mai ridicate standarde din Europa.

„Este un proiect finanțat integral din bani românești, ministerul punând la dispoziție fondurile necesare pentru construirea a patru bănci de multițesut și celule în patru zone strategice: București, Iași, Târgu Mureș și Timișoara”, a spus Victor Zota, în cadrul unei conferințe de presă organizată în Aula Heliade Rădulescu a Bibliotecii Academiei Române, cu prilejul Zilei Naționale a Transplantului, relatează Romaniatv.net.

El a menționat că a fost finalizat studiul de fezabilitate.”Și probabil în două trei zile va apărea licitația, care va trebui să fie câștigată de cineva care să fie capabil să predea aceste bănci la cheie”, a afirmat dr. Zota.

Președintele Fundației pentru Transplant a adăugat că Ministerul Sănătății a nominalizat managementul echipelor fiecăreia dintre echipele acestor patru bănci.

„Ele vor funcționa probabil la început, doi ani, cu finanțare din cadrul Programului Național de Transplant, după care vor trebui să se întrețină”, a spus Zota, care și-a exprimat speranța ca „până la sfârșitul anului cel puțin două să fie funcționale”.

Potrivit lui Zota, deși proiectul „este vechi de opt ani”, „nu s-a mișcat nimic în derularea acestuia până la instalarea actualei conduceri a Ministerului Sănătății”.

Ziua Națională a Transplantului, ajunsă la cea de-a XI-a ediție, a fost sărbătorită vineri la Academia Română printr-o serie de evenimente dedicate celor 15 ani de transplant hepatic în țara noastră.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.