Vitezoman fără permis, oprit cu focuri de armă la Sibiu

Scene ca în filmele de acţiune la Sibiu. Un şofer a fost urmărit de poliţie în trafic, iar în cele din urmă a fost capturat cu focuri de armă. Tânărul fugea pentru că a fost prins la volan fără permis.

Poliţiştii sibieni au încercat, duminică, să oprească, în trafic, un şofer care se afla la volanului unui BMW, pentru că avea avariile pornite, potrivit turnulsfatului.ro. Şoferul nu a oprit la semnalele celor de la Rutieră. Agenţii l-au urmărit pe o distanţă de mai bine de 2 kilometri, somându-l să oprească. La o intersecţie, tânărul de la volan a oprit, a coborât din maşină şi a rupt-o la fugă.
Poliţiştii au coborât şi ei din maşină şi au tras trei focuri de avertisment, în plan vertical. Măsura nu a avut niciun efect, aşa că au alergat după el şi, în cele din urmă, l-au prins. În mod surprinzător, nu le era necunoscut.
Tânărul de 27 de ani făcuse aceeaşi figură şi la începutul acestui an, în luna ianuarie. Atunci, a fost somat să oprească, în cadrul unui filtru organizat de poliţişti. Tânărul a accelerat, iar la un sens giratoriu, a intrat într-un stâlp. Maşina pe care o conducea atunci a fost grav avariată. Atât el, cât şi pasagerul din dreapta, au ajuns la spital.
În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit că tânărul nu are permis de conducere, dar este cercetat în mai multe dosare penale, pentru că a fost prins la volan, în unele cazuri şi sub influenţa alcoolului. Şi de această dată, şoferul era băut. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.