Macovei, despre adevăratul test al lui Iohannis

0

Europarlamentarul Monica Macovei susţine că preşedintele Klaus Iohannis nu a respectat toate condițiile pe care și le-a asumat înainte de turul al doilea al prezidențialelor, când a acceptat susținerea acesteia. Totuși, Macovei crede că adevăratul test pe care îl va da şeful statului va fi odată cu numirile la conducerile parchetelor sau la Înalta Curte.

Monica Macovei declară, într-un interviu pentru Romania Liberă, că președintele Klaus Iohannis nu şi-a respecta toate ­promisiunile făcute înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţialelor. „Pe unele nu încă, deși ­deja a trecut mult timp, de pildă, legea votului electronic sau prin corespondență, toate variantele au fost eliminate în Parlament și nu-l văd pe președinte prea ­insistent. Mi-e teamă că ajungem în 2016 cu același sistem vechi, cu liste pe hârtie, care pot fi falsificate, în ciuda celor întâmplate la secțiile din străinătate de la alegerile din noiembrie.”, a spus Macovei.

Europarlamentarul a arătat că aceasta nu este singura restanţă a preşedintelui.”De pildă, vor fi numiri de făcut la conducerile parchetelor sau la Înalta Curte și e foarte important să vedem cine vor fi persoanele care vor ocupa funcțiile respective. Va fi, probabil, testul cel mai important pe care îl va da Klaus Iohannis”, a precizat Macovei.

Eurodeputatul a arătat că nu s-a văzut niciodată cu Iohannis ­după instalarea lui la ­Cotroceni.

„Nu, am vorbit cu el la telefon de două ori: mi-a spus că m-a sunat pentru a ne întâlni, dar nu s-a întâmplat. Se pare că nu are nevoie de sfaturi. Eu l-am criticat când a fost la Consiliul Superior al Magistraturii și a avut primul discurs legat de justiție, pentru că a vorbit despre justiția televizată de parcă era la Antena 3: nu există justiție televizată, decât în măsura în care televiziunile vor să meargă să-i filmeze pe politicienii care merg la DNA, la Instanță, la penitenciare, ca să nu spun că în studiouri sunt mereu avocații celor arestați. Nu vedem niciodată în studiouri procurori sau ­judecători”, a declarat Macovei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.