Victoria lui Cameron apreciază lira sterlină

Share:

Lira sterlină s-a apreciat cu peste 1% față de principalele monede, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultima săptămână, după ce sondajele de opinie au sugerat că liderul conservator David Cameron va rămâne premier, în urma alegerilor parlamentare desfășurate joi în Marea Britanie, transmite BBC.

Conservatorii britanici sunt creditați cu 325 dintre cele 650 de mandate parlamentare obținute în urma alegerilor, potrivit celei mai recente estimări a BBC, difuzate vineri la ora locală 6.00 (5.00 GMT). Aceeași estimare atribuie 232 de mandate Partidului Laburist și 56 Partidului Național Scoțian (SNP).

Dacă aceste proiecții realizate în două treimi din circumscripții vor fi confirmate de rezultatele definitive ale scrutinului, atunci liderul conservator David Cameron ar putea forma noul guvern fără a avea nevoie de parteneri de coaliție, informează Agerpres.

Vineri dimineață, în tranzacțiile din Asia, lira sterlină s-a situat la 1,5449 dolari, în timp ce euro s-a depreciat cu peste 1%, tranzacționându-se la 72,73 penny — cel mai scăzut nivel de la sfârșitul lunii aprilie.

Analiștii susțin că lira sterlină s-a apreciat pe fondul perspectivelor privind o victorie mai solidă a Partidului Conservator, care își va putea continua politicile anterioare. Totuși, aprecierea ar putea fi de scurtă durată, deoarece sporește amenințarea unui ‘Brexit’, după ce David Cameron a promis să desfășoare până în 2017 un referendum în favoarea sau contra menținerii Marii Britanii în UE.

În 2014, PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 2,8%, față de un avans de 1,7% în 2013. Este cel mai rapid ritm de expansiune din 2006, când economia britanică a crescut cu 3%.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.