Peste jumătate dintre români vor reintroducerea stagiului militar

Peste jumătate dintre români, 58,4%, consideră că în țara noastră ar trebui să se reintroducă stagiul militar obligatoriu, potrivit unui sondaj realizat de Inscop Research la comanda cotidianului „Adevărul”.

Cercetarea arată că 31,1% dintre respondenți nu ar fi de acord cu o asemenea măsură iar 10,5% reprezintă procentul non-răspunsurilor.

Pe categorii de vârstă, situația celor care acceptă reintroducerea serviciului militar obligatoriu este următoarea: 48% – între 18 și 34 ani, 57,2% – între 35 și 49 ani, 64,4% – între 50 și 64 ani și se opun 24,6%. Validează o asemenea perspectivă 67% dintre persoanele care au vârsta de 65 de ani și peste.

Pe același subiect, 61,5% dintre bărbați își exprimă acordul cu privire la reintroducerea serviciului militar obligatoriu. În cazul femeilor, procentul este 55,3%.

Pe categorii de venituri, 64,9% dintre persoanele cu venituri mici sunt de acord cu o astfel de măsură. La venituri medii, procentul este de 61,2%, iar la venituri ridicate – 47,6%.

54,8% dintre locuitorii din mediul urban sunt acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu iar în mediul rural, 63,1%.

Pe regiuni, arată sondajul INSCOP, stagiul militar obligatoriu întrunește acordul a 75,6% dintre locuitorii din Moldova și Bucovina. În Muntenia, Oltenia și Dobrogea, procentul este de 54,2%, în Banat, Crișana și Maramureș – 55,4% și în Transilvania – 53,2%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda „Adevărul” în perioada 23-30 aprilie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.085 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.