Red Bull amenință că va părăsi Formula 1

0

Echipa Red Bull a anunțat că va părăsi Campionatul Mondial de Formula 1 în cazul în care nu va reuși să găsească un motor competitiv sau dacă nu va reuși să încheie o alianță cu producătorul german de automobile Audi.

Gruparea austriacă este frustrată de faptul că actualul său partener, Renault, nu a reușit să-i furnizeze un motor pe măsură, după introducerea propulsoarelor hibrid, în sezonul trecut, informează Agerpres.

Helmut Marko, actualul consilier al Red Bull, a precizat că echipa sa este interesată de încheierea unui acord prin care Audi să-și facă intrarea în „Marele circ”.”Dacă nu vom avea un motor competitiv în viitorul apropiat, atunci ori vine Audi, ori noi vom pleca”, a precizat Marko într-un interviu acordat BBC. Acesta a negat, însă, informația conform căreia Red Bull ar fi demarat deja negocierile cu compania germană, care face parte din grupul Volkswagen.

Ca și celelalte echipe, Red Bull are un contract prin care este legată de Formula 1 până în 2020. Echipa austriacă are, totodată, un acord cu Renault valabil cel puțin până la finalul sezonului 2016.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.