Poteraș, opt ani de închisoare cu executare

Cristian Poteraş, fost primar al Sectorului 6 al Capitalei, a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de abuz în serviciu. Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, iar Poteraş trebuie să se predea vineri la Poliţie, pentru punerea în aplicare a mandatului.

Cristian Poteraş a fost condamnat pentru abuz în serviciu după ce în primă instanţă fusese achitat. Curtea de Apel Bucureşti a decis, însă, să accepte cererea procurorilor şi l-a condamnat pe Poteraş la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, din care va efectua cel puţin jumătate, înainte de a putea beneficia de posibilitatea de a obţine eliberare condiţionată, relatează Romaniatv.net.

Cristian Poteraş a fost acuzat de procurori că a eliberat titluri de proprietate pentru terenuri intravilane în Capitală, cu încălcarea legii.

În martie 2011, Cristian Poteraş, pe atunci primar al sectorului 6 şi preşedinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2006, Cristian Poteraş, Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu şi Dorina Piftor, în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a şase titluri de proprietate pentru suprafaţa totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul Bucureşti, cu o valoare de piaţă, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).

În mod identic, a arătat DNA, în toate cele şase situaţii, prin modalitatea în care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea în posesie şi au eliberat titlurile de proprietate, inculpaţii au încălcat dispoziţii legale imperative şi metodologia de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel că au fost retrocedate terenuri cu o situaţie juridică incertă sau chiar prin încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.