Gabriel Cotabiță respiră fără ajutorul aparatelor

Gabriel Cotabiţă a fost deconectat de la aparatele care l-au ţinut în viaţă încă din 8 mai, când a intrat în comă după o sincopă cardiacă, în timp ce se afla la sală. Artistul a avut nevoie de resuscitare, însă nu şi-a mai recăpătat cunoştinţa şi de atunci a fost conectat la aparate şi a fost ventilat doar mecanic.

 După mai multe analize, medicii erau tot mai rezervaţi cu privire la şansele artistului de a-şi recăpăta conştienţa şi păreau că se apropei de momentul în care l-ar fi declarat în moarte cerebrală.

Luni, însă, surse medicale citate de România TV au anunţat că Gabriel Cotabiţă a fost deconectat de la aparate, a deschis ochii şi respiră singur. Această evoluţie trebuie privită, însă, cu multă prudenţă, întrucât starea sa rămâne gravă.

Constantin Popa, medic neurolog, a explicat, la România TV, că în principiu faptul că Gabriel Cotabiţă a deschis ochii şi respiră singur este un semn pozitiv. „Ce pot sa spun eu la modul general, fara sa incalc ceea ce familia a precizat si fara a comenta decat in limitele permsie de deotologia profesionala, este că e un semn bun si pozitiv, demonstrează o asistenta medicala foarte buna acolo pentru ca problema cea mai grava sunt complicatiile care apar si evolueaza mai repede decat boala insasi. Faptul ca a aparut respiratie spontana inseamna ca se poate asigura o oxigerare mai buna a tuturor organelor si inclusiv a creierului care ma intereseaza in mod special, cu conditia ca structurile creierului sa nu fi suferit atat de mult incat ceea ce primeste acum sa nu-i fie de folos”, a declarat neurologul Constantin Popa.

Înainte de această evoluţie, prin presă a circulat ipoteza că medicii au transmis familiei să ia în calcul deconectarea de la aparate, fiicele lui Gabriel Cotabiţă au reacţionat şi au declarat pe Facebook că „NU s-a pus în niciun moment problema de deconectare, pentru că NU este cazul”.

„NU s-a pus în niciun moment problema de deconectare, pentru că NU este cazul. Este ILEGAL în România să deconectezi un pacient de la aparate. Starea tatei este în continuare bună. Suntem alături de el permanent, atât noi cât și echipa Spitalului Floreasca. Rugăm insistent presa ca pe viitor, dacă nu pot respecta dorința de discreție exprimată deja în mai multe rânduri, înainte de a publica orice alt fel de material, să verifice informațiile medicale cu purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca”, a scris una dintre fiicele lui Gabriel Cotabiţă pe Facebook.

Gabriel Cotabiţă este internat de mai bine de două săptămâni în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, după ce pe 8 mai a suferit un stop cardio-respirator într-o sală de sport a unui hotel din Capitală. Starea lui este gravă, dar stabilă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.