Remus Borza: Hidroelectrica nu va ieși din insolvență în 2015!

Compania energetică de stat Hidroelectrica nu va ieși din procedura de insolvență în cursul acestui an, așa cum se estima inițial, din cauza duratei mari a procedurilor juridice, a declarat, marți, pentru Reuters, administratorul judiciar Remus Borza.

Hidroelectrica se află pentru a doua oară în insolvență în ultimii trei ani, prima dată fiind în perioada iunie 2012 — iunie 2013. „Procedurile juridice avansează foarte greu. Cu siguranță compania nu va ieși din insolvență în acest an. Sperăm să facem acest lucru anul viitor”, a declarat Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar Euro Insol.

În luna martie a acestui an, Remus Borza declara că Hidroelectrica va ieși din insolvență în 2015 și va fi listată la bursă în primul semestru din 2016.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, cu o cotă de piață de 30%. În primul trimestru al anului 2015 Hidroelectrica a înregistrat un profit brut în valoare de 405 milioane lei, depășind astfel dublul profitului brut raportat în cel mai bun an din istoria companiei – 2014, când societatea a raportat un profit brut de 178 milioane lei pe primele trei luni ale anului.

Performanța s-a datorat atât nivelului ridicat al producției de energie electrică din această perioadă, fiind produsă și livrată o cantitate de energie electrică de 4711 GWh, cu 37% mai mare față de cei 3443 GWh produși și livrați în aceeași perioadă a anului trecut, dar mai ales implementării unui management proactiv, vizionar și asumat privind gestionarea resurselor și valorilor companiei.

Cifra de afaceri a avut, de asemenea, o creștere semnificativă de 40% față de anul trecut, respectiv, de la 676 milioane lei în primul trimestrul al anului 2014 la 944 milioane lei în trimestrul I din 2015, confirmând astfel succesul strategiilor implementate de administratorul judiciar Euro Insol în ceea ce privește producția și vânzarea energiei electrice.

Rezultatele financiare sunt și mai spectaculoase dacă ne raportăm la anul 2010, când Hidroelectrica a realizat cea mai mare producție din istoria companiei, respectiv de 19,8 TWh din care doar 4149 GWh pe primele trei luni ale anului. Astfel, cifra de afaceri pe primul trimestru al anului 2010 a fost de 661 milioane lei, iar profitul brut de numai 83 milioane lei, reprezentând 20% din profitul brut înregistrat pe primele trei luni din 2015.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.