Afganistan: Cei patru atacatori de la Kabul au fost uciși

Share:

Forțele de securitate afgane au împușcat mortal miercuri dimineața devreme patru bărbați puternic înarmați care au încercat să ia cu asalt un hotel frecventat de occidentali într-un cartier diplomatic din Kabul, a anunțat viceministrul de interne, informează AFP.

„Patru atacatori înarmați cu un lansator de rachete, trei (puști de asalt) AK-47 și un aruncător de grenade au fost uciși în (cartierul) Wazir Akbar Khan”, a declarat Mohammad Ayoub Salangi. Atacul „nu a făcut nicio victimă civilă sau militară”, a adăugat el.

Asaltul, cu focuri de armă și explozii, a început în jurul orei locale 23:00 (18.30 GMT) marți noapte, în cartierul de lux Wazir Akbar Khan, și nu s-a terminat decât în zori.

Potrivit poliției, atacatorii au vrut să intre în hotelul Heetal, care aparține familiei ministrului afacerilor externe Salahuddin Rabbani, fiind frecventat de o importantă clientelă occidentală.

Dar ei s-au ciocnit cu gărzile de securitate ale unității care au ripostat imediat și i-au forțat să se adăpostească în spatele copacilor, a explicat purtătorul de cuvânt al poliției din Kabul Ebadullah Karimi. „Hotelul este foarte bine protejat. După una sau două explozii, gărzile noastre au început să tragă în atacatori care nu au putut să pătrundă în interior”, a declarat directorul hotelului, Beizhan, prin telefon, pentru AFP, din interiorul hotelului.

Acest hotel a fost avariat în 2009 de un atentat sinucigaș comis în fața intrării, care a făcut opt morți și 40 de răniți. Cartierul Wazir Akhbar Khan, unde se află mai multe ambasade și reședințe de diplomați, a fost ținta talibanilor de mai multe ori în trecut.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.