Care sunt bonurile fiscale câștigătoare pentru luna iunie
Bonurile fiscale emise în data de 1 iunie, cu o valoare de 509 lei au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.
Ca urmare a modificării regulamentului, premiul de un milion de lei pus în joc la fiecare extragere va fi împărțit la cel mult 100 de câștigători, rezultând un premiu de cel puțin 10.000 de lei.
Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine).
Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul’, pe care se înscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi publicată pe site-urile Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și ANAF. În acest mod, fiecare persoană care a depus o cerere de înregistrare va putea verifica existența acestuia pe lista centralizatoare, explică MFP.În cea de-a doua etapă de selecție, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată într-o nouă extragere televizată, ce va fi anunțată ulterior.
Potrivit unui comunicat al MFP, numărul extras la această tragere va fi primul câștigător și, totodată, baza de referință la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Dacă, în urma aplicării acestei proceduri de selecție, se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință și numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege.
„În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare sunt eliminate din listă”, subliniază sursa citată.
După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise ANAF în termen de două zile, în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale” și verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin direcțiile regionale antifraudă fiscală.
Aceasta este prima extragere lunară, după cele două extrageri ocazionale organizate de Ministerul Finanțelor Publice, prima în aprilie și a doua la finalul lunii iunie.