Antonescu spune că USL a fost „dinamitat” din vara lui 2012!
Crin Antonescu a acordat un interviu pentru gandul.info la trei ani de la referendumul pentru demiterea preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, care fusese suspendat de Parlament. Fostul lider liberal spune şi acum despre acel moment că a fost unul în care „voinţa populară cvasi-majoritară a fost ignorată” şi este convins că a fost începutul sfârşitului pentru USL, un proiect care se dovedise a fi prea puternic.
Acesta este de părere că alianța sa cu Victor Ponta şi implicit USL au început să fie dinamitate încă din vara 2012: „Pe diferite canale s-a lucrat cumva la ruperea acestui tandem politic extrem de puterni, care avea în spate cei mai mulţi dintre cetăţenii români. Cred că atunci s-a construit o breşă, care apoi a fost din ce în ce sporită, lărgită şi care a dus până la urmă la ruperea USL şi la prăbuşirea acestui proiect politic cu foarte multă forţă. Au existat probabil oameni importanţi din instituţii importante care nu vedeau cu ochi buni o asemenea forţă”, a spus Crin Antonescu, refuzând să puncteze dacă se referă sau nu la serviciile secrete.
„Cred că au existat oameni importanţi, persoane importante, care i-au sugerat lui Victor Ponta, că pot face un parteneriat cu domnia sa, cu condiţia să rupă acest tandem, pentru că el era prea puternic”, a mai spus Antonescu, apreciind că momentul „exact” în care s-a convins că USL se clătina a fost cel al semănrii pactului de coabitare cu Traian Băsescu, după victoria USL la alegerile parlamentare din 2012.
Antonescu a analizat şi situaţia actuală a lui Victor Ponta şi a apreciat că „probabil din toamnă” nu va mai fi premier, mai ales că este posibil să fie inculpat în dosarul lui Dan Şova.