Partidul lui Merkel, afectat de criza imigranților

0

Sprijinul acordat conservatorilor cancelarului german Angela Merkel a scăzut pentru a doua săptămână, un factor major fiind criza refugiaților fără precedent din Europa, potrivit unui sondaj de opinie difuzat miercuri de Institutul Forsa, relatează Reuters.

Blocul conservator, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), a cancelarului german Merkel, a pierdut un punct procentual ajungând la 40% după ce săptămâna trecută a mai pierdut două punct procentuale, scădere atribuită de sondajul de opinie diviziunilor din cadrul partidului cancelarului privind al treilea program de ajutor pentru Grecia.
Partidul Social Democrat (SPD), aflat la guvernare cu Merkel, a crescut în sondaje cu un punct procentual, ajungând la 24%. Verzii din Germania au crescut de asemenea cu un punct procentual, ajungând la 11%, în timp ce Alternativa pentru Germania (AfD, de dreapta) a scăzut cu un punct procentual, ajungând la 3%.
În cazul unui vot direct ipotetic, Merkel ar obține mai puțin cu un punct procentual față de săptămâna trecută. Totuși, creditată cu 52%, Angela Merkel — unul dintre cei mai populari cancelari german de după război — are un avans de 37% față de președintele SPD, Sigmar Gabriel.
‘Angela Merkel nu poate să înregistreze puncte pe problema dominantă a refugiaților deoarece se simte sub presiune și aceasta nu concordă cu stilul ei politic calm și pragmatic’, a declarat directorul Forsa, Manfred Guellner.
‘Oamenii observă aceasta și știu că nici cancelarul nu poate soluționa problema refugiaților dintr-o dată’ a explicat el. Alegerile generale din Germania urmează să aibă loc în 2017.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.