Băsescu, la Congresul PPE de la Madrid

Share:

Fostul președinte Traian Băsescu se află zilele acestea la Madrid, în Spania. Băsescu a avut mai multe întrevederi cu lideri europeni şi s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti din Spania.

Băsescu a participat, miercuri, la lucrările Congresului PPE, unde a avut întâlniri cu mai mulţi demnitari, printre care şi comisarul European pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos.

Discuţie aprofundată cu Dimitris Avramopoulos, Comisarul European pentru Migraţie, cu privire la migraţia prezentă şi viitoare, precum şi la soluţii prezente şi viitoare. Printre altele, am susţinut că alocarea de cote ( n.r. – obligatorii pentru refugiaţi) stimulează migraţia, nu o diminuează”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Fostul preşedinte a avut discuţii şi cu Antonio Lopez-Isturiz, Secretar General PPE şi deputat în Parlamentul European, dar şi cu Jacek Saryusz-Wolski, Vicepreşedinte PPE, membru al Parlamentului European, vicelider al Grupului PPE. Congresul Partidului Popular European (PPE) de la Madrid continuă şi joi.

Traian Băsescu s-a întâlnit totodată la Madrid cu membrii comunității românești. Primirea de care a avut parte a fost organizată în pur stil românesc: două persoane îmbrăcate în costume populare l-au întâmpinat pe politician cu pâine și sare. Fostul şef de stat a publicat pe contul său de Facebook mai multe fotografii de la întâlnirea cu reprezentanţii românilor din Spania.

Joi, Traian Băsescu s-a întâlnit cu Joseph Daul, Preşedintele Partidului Popular European.”Principalele subiecte discutate: 1. Situaţia migranţilor şi soluţii pentru diminuarea şi eliminarea fenomenului şi a factorilor de risc; 2. Situaţia din Republica Moldova şi soluţii; 3. Necesitatea reformării spaţiului Schengen„, a scris Băsescu pe Facebook.

Fostul preşedinte a avut o întrevedere şi cu Johannnes Hahn, Comisar European pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, cu care a discutat despre necesitatea unei perspective pentru Republica Moldova şi problema migraţiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.