Incendiu într-un club din Capitală. 27 de morți și 162 de răniți!

0

O explozie puternică urmată de incendiu s-a produs, vineri seară, în jurul orei 23.10, în clubul Colectiv din Capitală, situat în apropiere de Maternitatea Bucur. În localul respectiv urma să aibă loc un concert al trupei Goodbye To Gravity, iar alături de aceasta urmau să urce pe scenă și artiști români În cauză a fost deschis dosar penal.

27 tineri au murit, dintre care unul la Spitalul Universitar, iar alte 180 de persoane au fost rănite, dintre care câteva zeci nu au avut nevoie de spitalizare. Mai multe persoane au fost resuscitate în stradă, fără succes, de către medicii sosiţi la locul tragediei. Printre morţi s-ar afla, potrivit unor surse, şi toboşarul trupei Goodbye to Gravity, care concerta în Club Colectiv cu ocazia lansării unui album nou, de pe care, ironic, primul extras pe single era numit „The Day We Die” (Ziua în care vom muri, în traducere).

Pompierii au reuşit să lichideze incendiul şi vor preda raportul poliţiştilor şi procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care vor deschide o anchetă în acest caz. La locul tragediei s-au deplasat şi ministrul de Interne Gabriel Oprea şi secretarul de stat Raed Arafat, pentru a coordona acţiunea, iar după încheierea acţiunii cei doi au plecat să facă un tur al spitalelor pentru a evalua situaţia.

Ministerul Afacerilor Interne arată, într-un comunicat, că, în urma incendiului de la Club Colectiv din Capitală, au fost transportate la spital 162 de persoane, iar familiile victimelor pot obţine informaţii despre starea acestora la şapte numere de telefon.

La acest moment, 162 de persoane au fost transportate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arşi, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Judeţean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colţea, Budimex şi Spitalul Grigore Alexandrescu, potrivit comunicatului MAI.

Familiile victimelor pot obţine informaţii suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 şi 021/3122547.

Toate persoanele care necesitau îngrijiri medicale au fost deja transportate cu ambulanţe şi echipaje SMURD la spitalele indicate.

Intervenţia forţelor MAI pentru salvarea persoanelor surprinse de incendiului din zona centrală a Capitalei s-a finalizat, dar ministerul continuă să sprijine Ministerul Sănătăţii în gestionarea acestei crize.

MAI menţionează că primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22.36, iar primele echipaje medicale de intervenţie au ajuns la faţa locului la 22.43.

Procurorul venit la locul incendiului de la clubul Colectiv din Capitală a precizat, sâmbătă dimineață, că la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a deschis deja un dosar penal, iar în cursul acestei zile, la sediul Institutului de Medicină Legală (IML), se va desfășura procedura de identificare a victimelor.

„S-au stabilit 27 de victime decedate, urmând să vedem ce se întâmplă cu cei transportați la spital. În cursul zilei de azi, la sediul IML, se va desfășura procedura de identificare a victimelor. Cauzele evenimentului nu vi le putem comunica. Nici noi nu suntem în posesia acestora la acest moment. Se va efectua cercetarea la fața locului, audierea administratorului și a persoanelor care întrețin și administrează acest local. La Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a deschis deja un dosar penal. La acest moment, suntem într-o fază incipientă, nu vă putem comunica încadrarea juridică”, a spus procurorul Rareș Stan.

Incendiul de vineri seară în urma căruia 27 de persoane și-au pierdut viața reprezintă o tragedie fără precedent, care a generat o intervenție fără precedent, fiind mobilizate 28 de mașini ale serviciului de ambulanță, a declarat, sâmbătă dimineața, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI, Raed Arafat, prezent la Spitalul Floreasca.

„O tragedie de care cu toți ne aducem aminte a fost Giulești. Dar aici, ca număr, ca forțe mobilizate, pentru că vorbim de 156 de oameni, personal ISU, de colegii care au venit de la Floreasca, zeci de persoane de la serviciul de ambulanță, 28 de mașini de prim ajutor, două mașini de terapie intensivă mobilă, trei mașini de multiple victime de la nivelul SMURD, plus două unități mobile de primiri urgențe, plus 11 mașini de pompieri, două mașini de descarcerare… Forțe majore au fost dislocate. E o tragedie fără precedent și o intervenție fără precedent, de care niciodată nu vrem să avem parte”, a spus Raed Arafat.

El a precizat că au fost puse la dispoziție mai multe numere de telefon, unde pot suna rudele și cunoștințele persoanelor care ar fi putut fi afectate de incendiul care a avut loc vineri seară în clubul Colectiv din Capitală.

„Lumea trebuie să aibă răbdare pentru că aceste numere sunt chiar asaltate, sunt oameni care vorbesc continuu la aceste numere. Nouă ne trebuie oameni care să ne spună că nu a ajuns copilul sau nu a ajuns cunoștința acasă, să știm ce persoane sunt căutate, pentru că majoritatea decedaților și victimelor din spitale încă sunt fără identificare, neavând la ei acte, neavând nimic. Aceste numere au fost puse din dispoziția domnului ministru, pentru care centrul de coordonare al Ministerului de Interne, Centrul Național, a adus oameni care răspund la toate aceste telefoane. Este posibil să fie găsite liniile ocupate, trebuie insistat pentru că se vorbește încontinuu”, a mai precizat Raed Arafat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.