Nereguli grave în mai multe cluburi din țară
Zeci de controale au fost efectuate în mai multe oraşe din ţară. Reprezentanții Inspectoratelor pentru Situații de Urgență au constatat că zeci de localuri nu dețin acord de funcționare.
Cele mai importante cluburi de noapte din Alba Iulia, Allegria și Stage, deschise în urmă cu câțiva ani, localuri unde au concertat de-a lungul timpului nume importante ale showbiz-ului românesc, nu dețin acord de funcționare din partea Primăriei municipiului Alba Iulia, în aceeași situație fiind și mai multe săli de nunți și un restaurant-pizzerie din oraș, informează Agerpres.
Reprezentanții Primăriei au verificat luni și marți mai multe societăți cu profil de alimentație publică din Alba Iulia, majoritatea funcționând ilegal și, în consecință, activitatea acestora a fost suspendată până la obținerea autorizației, a declarat, presei, primarul Mircea Hava.
Edilul a menționat că printre firmele a căror activitate a fost suspendată, neavând autorizație pentru alimentație publică, se află cluburile Allegria și Stage, dar și patru săli de nunți și o pizzerie.
Olt: Doar 17 din 91 localuri de alimentație publică și agrement din județ, autorizate PSI
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt au amendat anul acesta 44 dintre cele 55 de localuri de alimentație publică și agrement verificate în privința securității la incendiu, în condițiile în care în evidențele primăriilor figurează un număr total de 91 de asemenea localuri și dintre acestea numai 17 au autorizații PSI.
„S-au făcut verificări și se vor continua, avem o bază de date de la Registrul Comerțului și Primării cu spațiile de alimentație publică și agrement care, potrivit normelor legale, trebuie să solicite autorizație PSI. În județ sunt 91 de unități de alimentație publică și agrement și dintre acestea sunt autorizate 17.
De la începutul anului și până acum au fost verificate 55 din cele 91 de unități de alimentație publică și agrement și 44 nu aveau autorizație PSI. Au fost amendate cu suma maximă prevăzută de lege”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, potrivit Agerpres.
Alin Băsășteanu a mai declarat, marți, că au fost făcute verificări și la unități sanitare publice și private, la primării ori spații ale primăriilor, în condițiile în care după fiecare modernizare sau extindere a unui spațiu trebuie făcută o nouă solicitare de autorizație PSI, chiar dacă anterior lucrărilor de modernizare sau extindere spațiul în cauză era autorizat PSI.
Timiş: 86 de controale la cluburi și unități de alimentație publică
De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș a efectuat anul acesta 86 de controale la cluburi, discoteci și unități de alimentație publică (baruri și restaurante, n.r.), constatându-se 179 de deficiențe, 18 fiind soluționate la fața locului.
Au fost aplicate 169 de sancțiuni, din care 46 de amenzi în cuantum de 73.000 lei și 123 de avertismente.
De asemenea, au fost executate 88 de instruiri la care au participat 372 de persoane.
Iași: Un sfert din cluburi și discoteci dețin autorizație de securitate la incendiu
Doar trei dintre cele 12 cluburi și discoteci din Iași verificate în ultimul an dețin autorizație de securitate la incendiu, susțin reprezentanții Inspectoratului Situații de Urgență Iași.
Cpt. Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situații de Urgență Iași a a declarat, marți, presei, că în ultimul an au fost controlate 89 de cluburi, discoteci, restaurante, baruri, hoteluri, vile și pensiuni. Dintre aceste obiectivele verificate, 12 sunt sunt cluburi și discoteci, iar doar trei dintre acestea, potrivit sursei citate, dețin autorizație de securitate la incendiu.
„Nouă administratori de cluburi au fost sancționați contravențional pentru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu cu amendă în valoare totală de 45.000 lei’, a declarat jurnaliștilor Silvia Bolohan.
Brașov: Prefectura a dispus controale în cluburi și localuri
Discoteci, ringuri de dans și alte spații cu aglomerări umane vor fi controlate, începând de miercuri, de echipe mixte constituite în baza Ordinului de Prefect, din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Direcției de Sănătate Publică (DSP) și Inspectoratului Județean de Poliție Brașov (IPJ), a declarat marți prefectul Mihai Mohaci.
„Vor fi verificate preponderent aceste locații întrucât vrem să vedem serviciile pe care le oferă, siguranța privind prezența fiecărui cetățean în aceste spații din punct de vedere al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Județean de Poliție IPJ. Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului nu face parte din aceste echipe de control pentru că au o tematică separată, primită de la București. Fiecare instituție care face parte din aceste echipe mixte trebuie să-și urmărească activitatea specifică pe care o are. Vom începe cu un control la Primăria Brașov unde vor fi verificate documentele și autorizațiile de funcționare eliberate pentru astfel de activități și pentru a verifica în baza lor de date ce activități există la agenții economici care desfășoară acest tip de activități, tocmai pentru a vedea care este situația reală și cea existentă în scriptele Primăriei și cele ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, a mai afirmat prefectul Mihai Mohaci.
Mureș: Noi norme de protecție și controale preventive la cluburi și localuri
Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a anunțat marți că, în urma tragediei de la București, va discuta cu patronii de cluburi, discoteci și localuri frecventate intens de populație, iar organele de control au fost invitate să verifice căile de evacuare a incintelor respective și să stabilească noi norme de siguranță care să fie impuse în aceste cazuri.
În Bucureşti, peste 13.000 de protestatari au ajuns în marş la Guvern după ce au pornit din Piaţa Universităţii. Demonstranţii le cer demisiile primarului Cristian Piedone, ministrului Gabriel Oprea şi premierului Victor Ponta, pentru tragedia din clubul Colectiv.
Sute de persoane au continuat, în a patra zi după producerea incendiului de la clubul Colectiv, să aducă flori și candele, mărturie a compasiunii față de victimele incendiului de vinerea trecută și familiile acestora.
Un număr de 135 de persoane se află încă internate, marţi, în spitalele din Bucureşti, în cea de-a patra zi de la producerea incendiului din Clubul Colectiv, peste 35 dintre acestea fiind în stare critică sau gravă. Bilanţul deceselor a urcat, marţi dimineaţă, la 32 de persoane, după ce o tânără de 28 de ani internată la Spitalul „Sfântul Pantelimon” a murit. La 4 zile de la tragicul eveniment, au apărut imagini noi cu pompieri si răniţi.