Accident grav, cu șase răniți, la Constanța

Un accident de circulaţie a avut loc, luni dimineaţa, în jurul orei 10.00, în kilometrul 4-5, la intersecţi şoselei Mangaliei cu strada Pandurului. O autospecială de Descarcerare de la ISU Dobrogea a intrat în coliziune cu un autoturism Logan. Trei persoane au rămas încarcerate. În total, 6 persoane au fost rănite.

După impact, doi pompieri aflaţi în autospecială şi şoferul Daciei Logan au rămas blocaţi în maşini. Ei au fost eliberaţi de un alt echipaj de la Descarcerare şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Alţi doi pompieri aflaţi în autospecială au fost răniţi, dar au reuşit să iasă afară singuri.

Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, ne-a declarat că pompierii aveau picioarele blocate sub bordul autovehiculului, iar unul dintre ei are o fractură deschisă. Şoferul Daciei Logan a suferit şi el mai multe leziuni şi a ajuns, de asemenea, la spital. Reprezentanţii Ambulanţei au declarat că toţi erau stabili şi conştienţi, cu multimple traumatisme. Ei urmează să fie investigaţi cu computerul tomograf.

Un bătrân de pe trotuar a fost atins, uşor, de Logan-ul care a fost proiectat în semafor, însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a rămas în mulţimea de curioşi care s-a strâns la faţa locului.

Accidentul a avut loc după ce autospeciala, aflată în misiune, care venea dinspre Doraly, a încercat să vireze la stânga în intersecţie, pe strada Theodor Speranţia. Pompierii fuseseră chemaţi la domiciliul unei persoane, care anunţase că i-a luat foc televizorul.

Poliţiştii spun că maşina de la Pompieri avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase şi că şoferul Loganului trebuia să oprească, deşi avea verde la semafor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.