Informații incendiare despre explozia din Brașov

O explozie a avut loc, joi seara, la o fabrică de pâine de lângă Stadionul Tineretului din Braşov. Cinci persoane au fost rănite şi alte 10 ar fi prinse sub dărâmături, a declarat secretarul de stat din MAI, Raed Arafat, la Romania TV. Pompierii au fost chemaţi de urgenţă să intervină cu mai multe autospeciale.

În fabrică se aflau mai multe persoane în momentul exploziei. Din primele informaţii cinci oameni au fost răniţi şi au fost transportaţi deja la Spitalul Clinic Judeţea de Urgenţă, după ce au primit îngrijiri la faţa locului. Aceştia erau în stare gravă, dar stabilă, unul dintre ei fiind intubat. Presa locală a anunţat, pe surse, că o persoană ar fi murit, dar informaţia nu a fost confirmată oficial. La faţa locului se află şi prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohaci.

Raed Arafat, secretar de stat în MAI: „Există suspiciuni că 10 persoane sunt prinse sub dărâmături. A fost activat planul roşu în judeţele vecine, în Covasna, Mures si este posibl sa mobilizam si din Prahova spre Brasov. A fost o explozie serioasă, situaţia este foarte gravă. Pompierii încă lucrează, s-a activat centrul de comandă de la Minister. Avem trei elicoptere pregătite pentru a prelua răniţii, două la Bucureşti, unul la Mureş. Planul roşu de intervenţie în forţă a fost activat. În mod normal ar trebui ca gazele să fi fost deja oprite. La Braşov există o secţie de Chirurgie Plastică şi se poate ocupa de arşi dacă este cazul”.

Momentul exploziei a fost surprins de camerele de luat vederi ale televiziunilor care transmiteau partida de pe Stadionul Tineretului.

De la Covasna au fost mobilizate echipaje SMURD si o masina de descarcerare grea, dar şi echipaje de medici de la Târgu Mureş, a precizat Raed Arafat.

La fața locului se află 12 autospeciale SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi 3 autocisterne cu apă. La ora 20.40 flăcările au fost stinse, iar incendiul era sub control.

Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi secretarul de stat în M.A.I. Raed Arafat au anunţat că se îndreaptă spre Braşov pentru a vedea personal cum se desfăşoară operaţiunile de salvare.

„S-a format o echipă de salvatori, se efectuează căutări în acest moment. Intervenim acum pentru salvarea victimelor. Din datele pe care le deţinem până în acest moment explozia s-a produs la etajul 2 al clădirii”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.