Numărul morților din Club Colectiv a ajuns la 53!
Două persoane internate la spitalul Floreasca, un bărbat și o femeie, au murit miercuri noapte în spitalul Floreasca.
Potrivit unor surse medicale, printre cei doi pacienţi de la Floreasca decedaţi în cursul nopţii este Mădălina Strugaru, prietena solistului Goodbye to Gravity, Andrei Găluţ.
Acesta a fost transferat, în 7 noiembrie, într-un spital din oraşul olandez Beverwijk. După incendiul din clubul Colectiv, Andrei Găluţ a fost internat în stare gravă la Spitalul Elias, cu arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii, fiind ventilat mecanic. Familia lui a făcut apel, pe Facebook, la românii care se află în Olanda, în măsura în care pot, să o susţină pe mama lui Andrei, Mariana Belean, care se află alături de fiul ei.
Miercuri seara, Alex Pascu, basistul Goodbye to Gravity, s-a stins din viaţă pe aeroportul din Franţa. Pascu a fost transferat miecuri la o clinică din Franţa, cu o aeronavă SMURD care a decolat din Bucureşti în jurul orei 16. Familia sa dorea încă de acum câteva zile ca Alex să fie transferat la o clinică din străinătate, dar doctorii s-au opus. Între timp, zborul în străinătate a fost aprobat doar după ce starea i s-a mai îmbunătăţit. La Paris, unde aeronava a aterizat în jurul orei 19.30, starea lui Alex Pascu a devenit însă critică şi cu toate eforturile medicilor viaţa lui nu a putut fi salvată, el fiind declarat decedat, pe aeroport.
Alex Pascu avea 33 de ani şi era fiul Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă.
Alex Pascu şi solistul Andrei Găluţ erau singurii membri ai trupei Goodbye to Gravity rămaşi în viaţă după incendiul de la clubul Colectiv, din 30 octombrie. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru au murit chiar în seara incendiului, iar bateristul Bogdan Enache și-a pierdut viața duminică , el nerezistând transportului cu avionul către Elveţia. A intrat în şoc cardio-respirator, medicii au întors aeronava din drum, iar Bogdan a murit la scurt timp după aterizare.