O nouă provocare maghiară la Sfântu Gheorghe

Tricolorul românesc de pe catargul aflat în vecinătatea statuii Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe a dispărut luni dimineaţă la schimbarea echipelor de patrulare, fiind înlocuit cu steagul secuiesc de către persoane încă necunoscute, a precizat comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, dr. Ioan Popa.

Potrivit acestuia, schimbarea turelor de patrulare s-a făcut între orele 6,30 şi 7 dimineaţa. Ioan Popa a menţionat că Poliţia a demarat cercetări pentru identificarea făptaşilor şi nu le va încheia până nu-i va găsi pe cei vinovaţi.
Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din judeţul Covasna, col.(r) Ioachim Grigorescu a declarat pentru Agerpres că dispariţia drapelului a fost sesizată în cursul dimineţii de luni, iar la scurt timp au fost informate Prefectura, Poliţia şi Jandarmeria. Ioachim Grigorescu a menţionat că prefectul Sebastian Cucu a adus personal un alt drapel tricolor care a fost înălţat pe catarg.

El a remarcat că dispariţia tricolorului românesc nu a fost un „gest izolat de lezare a simbolului naţional’ în preajma Zilei Naţionale a României, amintind că pe data de 1 Decembrie 2014, în municipiul Târgu Secuiesc au fost arborate mai multe drapele negre pe câteva case din zona centrală, iar în 2013, în preajma sărbătoririi Zilei Unirii din 24 ianuarie, drapelul tricolor din faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe a fost vandalizat, fiind tăiat în două locuri. Cazul, investigat de Poliţie, a rămas cu autori necunoscuţi.

Potrivit legii privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, promulgate în 18 noiembrie, depunerea la Mormântul Ostaşului Necunoscut a altor obiecte în afară de flori, coroane, jerbe de flori sau alte obiecte demne de cinstirea memoriei celor prevăzuţi la art. 2-4 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Actul normativ a fost adoptat, pe 21 octombrie, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. În expunerea de motive a proiectului se arată că Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a constatat, în urma multiplelor controale, că regimul juridic al acestor necropole nu este respectat, cazurile de profanare a mormintelor eroilor de război fiind numerose, oficiul solicitând astfel modificarea Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, în sensul înăspririi sancţiunilor.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.