Andrei Ivan a devenit jucătorul Stelei

0

Gigi Becali este aproape de mutarea iernii în fotbalul românesc. Latifundiarul a ajuns la o înţelegere cu Mihai Rotaru, patronul lui CSU Craiova, pentru transferul lui Andrei Ivan la Steaua.

Gigi Becali a reuşit să obţină semnătura atacantului dorit insistent şi de Costel Gâlcă la Espanyol. „O să vedeţi diseară cea mai mare surpriză pe care v-am pregătit-o. Nu pot să vă zic eu nimic acum, o să vedeţi diseară sau mâine”, a spus Gigi Becali pentru GSP.

„Ne-am inteles, gata. Am inteles ca a vorbit si cu taica-su. Eu cred ca ne-am inteles si la salariu. Cred ca totul se semneaza acum. Am negociat cu Mihai Rotaru, am batut palma. Platim 2 milioane de euro pentru transfer, plus un procent de 20% dintr-un viitor transfer, sau 700.000 de euro”, precizat Gigi Becali la Sport.ro.

Sursele GSP susţin că Gigi Becali, Anamaria Prodan şi Mihai Rotaru, au stat la discuţii la reşedinta patronului din centrul Bucureştiului pentru a pune la punct ultimele detalii în ceea ce priveşte transferul lui Andrei Ivan. Atacantul urmează să semneze pe 5 ani, urmând să se alăture în cel mai scurt timp în cantonamentul Stelei din Turcia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.