Zgonea apără imunitatea parlamentarilor penali!
Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a declarat că preocuparea sa este de a consolida instituţia Parlamentului. Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că, în prezent, majoritatea rapoartelor care vin de la comisii recomandă plenului Camerei reţinerea sau ridicarea imunităţii, la nivelul comisiilor existând, deja, „o schimbare de mentalitate”, în concordanţă cu principiile stabilite.
„Votul meu a fost întotdeauna pentru ridicarea imunităţii şi pentru reţinere şi arestare. (…) Preocuparea mea este să consolidez această instituţie (Parlamentul — n.r.), care a scăzut foarte mult în ochii electoratului, care este fundamentul oricărei democraţii. Pentru mine, aceasta a fost ţinta — să o reformăm, să o modernizăm, să fie mai transparentă, să aibă acţiuni care să fie predictibile. Pe mine mă încântă un singur lucru şi anume că, dacă înainte presa ne întreba când o să punem pe ordinea de zi reţinerea sau arestarea preventivă (a unui parlamentar — n.r.), astăzi aceste lucruri au intrat în conştiinţa publică drept normale, dacă se rezolvă în opt — zece zile. Aceasta a fost şi ţinta mea, să arătăm o voinţă a clasei politice de a se schimba”, a afirmat Valeriu Zgonea, conform Agerpres.
El a spus că, în prezent, majoritatea rapoartelor care vin de la comisii recomandă plenului Camerei reţinerea sau ridicarea imunităţii, la nivelul comisiilor existând, deja, „o schimbare de mentalitate”, în concordanţă cu principiile stabilite.
„Votul, în schimb, este individual şi nu este imperativ. PSD a recomandat membrilor săi, la grupul parlamentar, ca de fiecare dată să voteze în favoarea ridicării imunităţii sau a reţinerii sau a arestării, considerând că toţi suntem egali în faţa legii şi că în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi sau în faţa procurorului poţi să-ţi aduci argumentele pe care le ai, susţinându-ţi nevinovăţia. Nu am comentat niciodată ce se întâmplă în actul de justiţie”, a punctat Zgonea.
Liderul social-democrat a subliniat că Parlamentul face legi, dar altele sunt instituţiile statului care le aplică. În opinia sa, „o eliminare, chiar şi temporară, a imunităţii parlamentarilor ar genera o schimbare de conştiinţă în atitudinea pe care o ai în timpul mandatului”.”Noi vorbim în acest moment de o atitudine în timpul mandatului (…). Cred că aţi văzut în ultimii ani la grupul PSD o schimbare de atitudine şi o modernizare şi o transparenţă a acestei instituţii pe care nu o vedeţi în alte părţi”, a arătat parlamentarul.
El a menţionat că România face parte din rândul ţărilor europene în care imunitatea este la cel mai scăzut nivel — numai pentru declaraţii politice şi pentru vot. „Pentru noi este important în acest moment să identificăm, pe baza acestor experienţe din ultimii trei ani, o clasă politică ce să fie decentă, integră şi responsabilă, aşa cum cer oamenii. Aceasta înseamnă că alături de o administraţie performantă putem să absorbim fonduri europene şi să schimbăm România în bine, astfel încât să reducem decalajele între noi şi media Uniunii Europene. (…) Creşterea economică pe care o avem, încrederea pe care o avem în pieţele externe este generată şi de lupta anticorupţie, care altfel ar bloca mediul economic”, a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor.