Legea dării în plată prezintă riscuri majore
Punerea în aplicare a legii dării în plată în forma sa actuală poate genera un risc sistemic pentru sectorul bancar, prezintă un risc major pentru evoluţia macroeconomică şi ar putea avea un impact negativ asupra cererii interne, precum şi asupra încrederii consumatorilor şi a investitorilor.
„Un risc major de înregistrare a unei tendinţe descendente a evoluţiilor macroeconomice este eventuala punere în aplicare a legii privind darea în plată, în forma sa actuală. Astfel cum a fost aprobată iniţial de parlament, legea reprezintă o provocare serioasă la adresa stabilităţii sectorului bancar şi ar putea avea un impact negativ asupra cererii interne, precum şi asupra încrederii consumatorilor şi a investitorilor”, se arată în Raportul de ţară al României pentru 2016, document de lucru al serviciilor Comisiei Europene, potrivit Mediafax.
Documentul nu constituie poziţia oficială a Comisiei şi nu aduce atingere unei astfel de poziţii.
„Dacă va fi adoptată din nou de către parlament în forma sa originară, legea privind darea în plată poate genera un risc sistemic pentru întregul sector bancar, cu riscuri pentru stabilitatea sectorului financiar şi cu implicaţii asupra întregii economii”, subliniază raportul.
De asemenea, serviciile Comisiei apreciază că punerea în aplicare a legii privind clauzele abuzive din contractele de credit, în cazul în care nu este asigurată uniformizarea jurisprudenţei instanţelor, reprezintă un alt aspect vulnerabil.