Noul plafon de scutire a contribuției la asigurări de sănătate

Guvernul a majorat plafonul veniturilor până la care pensionarii sunt asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate cu plata contribuției de la bugetul de stat, ceea ce va extinde categoria persoanelor care beneficiază de această măsură. Astfel, Guvernul a stabilit, în ședința de joi, printr-o ordonanță de urgență, că noul plafon de scutire de contribuție la asigurări de sănătate este de 872 de lei.

Printr-o Ordonanță de urgență, Executivul a stabilit ca plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice cu venituri din pensie de până la valoarea unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal în curs, să se facă de la bugetul de stat. Astfel, se corelează Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu prevederile Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, relatează Romaniatv.net.

Pentru anul 2016, efectul acestei măsuri va consta în majorarea de la 740 lei la 872 de lei a veniturilor obținute de pensionari, până la care contribuția de asigurări sociale de sănătate se plătește de la bugetul de stat. În această categorie se vor încadra, în total, aproximativ 2,5 milioane de pensionari din sistemul public, mai exact, 2.454.949 pensionari, dintre care 1.946.340 cu pensii mai mici de 740 de lei și 508.609 cu pensii cuprinse între 740 lei și 872 lei.

„Guvernul a aprobat astăzi ordonanța de urgență pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare. Este vorba de punerea în concordanță a noului Cod fiscal cu Legea reformei în sănătate. Și anume, ca urmare a creșterii punctului de pensie la 872 de lei se punea problema scutirii sau preluării impozitării pentru serviciile de sănătate sub cifra nou indicată de 872 de lei și vechea prevedere considera că doar pensiile care sunt sub punctul de 740 de lei sunt scutite de contribuțiile la asigurări de sănătate. Noul plafon de scutire de contribuție este 872 de lei, ca urmare a majorării punctului de pensie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, într-o conferință de presă.

O altă modificare adusă de Ordonanța de Urgență introduce posibilitatea, pentru persoanele asigurate, de a-și schimba medicul de familie și înainte de termenul de șase luni de la data înscrierii pe listele acestuia. Prin Contractul-cadru aprobat tot joii printr-o Hotărâre de Guvern și care va intra în vigoare începând cu 1 aprilie 2016, sunt reglementate situațiile justificate în care persoanele asigurate își vor putea schimba medicul de familie și înainte de termenul de 6 luni de la înscrierea pe listele acestuia, respectiv: decesul medicului, luarea unei măsuri privative de libertate față de medicul pe lista căruia este înscris, schimbarea domiciliului asiguratului etc).

„Și ele sunt bine definite în ordonanță. În mod normal, această schimbare se poate face la șase luni, dar acum se poate face mai repede, dacă sunt anumite condiții, cum ar fi decesul medicului sau alte lucruri de urgență”, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului.

O altă completare legislativă are scopul să redefinească cardul național de asigurări sociale de sănătate. Concret, se reglementează că prin intermediul cardului național se face dovada calității de asigurat, precum și faptul că acest document este un instrument în procesul de validare a serviciilor medicale acordate asiguraților, astfel încât din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate să fie decontate numai serviciile efectiv acordate și pentru care asiguratul s-a prezentat la furnizorul de servicii medicale. Această reglementare va fi transpusă în Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, care va intra în vigoare începând cu 1 aprilie 2016. Pentru persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință primirea cardului național de sănătate, se emite adeverință de asigurat.

De asemenea, prin actul normativ adoptat joi se prelungește perioada de valabilitate a cardului european de asigurări sociale de sănătate de la șase luni cât este în prezent, la un an. Măsura are în vedere atât dreptul asiguraților la libera circulație, cât și faptul că în celelalte state membre UE sau aparținând Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene durata de valabilitate a cardului european de asigurări de sănătate este mai mare.

„Cardul european de sănătate are valabilitate de un an de zile și nu șase luni cum era până acum stabilit. De asemenea, se clarifică modul cum poate fi refuzat acest card pacienților care nu sunt asigurați”, a afirmat el.

O altă prevedere vizează corelarea cu legislația fiscală, în sensul că instituie dreptul casei de asigurări de sănătate de a refuza emiterea cardului european în situația în care o persoană nu face dovada calității de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii. În prezent, refuzul emiterii cardului are loc doar în situația în care asiguratul nu face dovada plății la zi a contribuției, reglementare ce nu poate fi aplicată având în vedere că ANAF colectează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru luna anterioară, nu pentru cea curentă, pentru care se solicită eliberarea documentului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.