Deputatul Rizea, trimis în judecată

Procurorii DNA l-au trimis în judecată sub control judiciar pe deputatul Cristian Rizea, pentru trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor.

Procurorii DNA l-au mai trimis în judecată şi Colţea Lucian cetăţean american (în stare de arest la domiciliu), pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată (două acte materiale).
În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

Potrivit înţelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian, suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorităţi, astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna.

Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenţă, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv.

În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici. În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DNA

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.