Cameron face lobby pentru rămânerea Marii Britanii în UE

Share:

Premierul David Cameron le va cere joi tinerilor britanici să se prezinte la vot pe 23 iunie la referendumul privind apartenența Marii Britanii la UE, avertizând că ei vor fi cei mai afectați în eventualitatea ieșirii țării din blocul comunitar, relatează Reuters.

Având în vedere că opinia publică este împărțită în mod egal în legătură cu această chestiune, se așteaptă ca tinerii alegători să joace un rol important în rezultatul referendumului deoarece sondajele arată că în general tinerii sunt mai proeuropeni însă sunt mai puțin dornici să voteze.

David Cameron, care dorește ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, va vorbi cu ocazia lansării unei campanii direcționate în mod special către tinerii alegători, potrivit Agerpres.

‘Ieșiți. Înregistrați-vă. Votați. Spune-le părinților voștri, bunicilor, prietenilor și colegilor: acest referendum va determina într-adevăr dacă generația voastră este mai puternică, mai în siguranță și într-o situație mai bună’, va spune David Cameron conform extraselor din discursul său.

David Cameron va argumenta că perspectivele de angajare ale tinerilor vor fi afectate în mod disproporționat de impactul economic al unei ieșiri din UE: ‘Cine va avea cel mai mult de suferit în urma acestor șocuri? Tinerii’, afirmă premierul britanic.
Cu toate acestea, susținătorii unui Brexit resping această afirmație, spunând că banii trimiși la Bruxelles în baza condițiilor apartenenței Marii Britanii la UE s-au adăugat datoriei naționale care trebuie plătită de tinerii muncitori.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.