Liderii liberali sar în apărarea lui Iohannis

0

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, că „are încredere că nu a fost nimic ilegal în procedura” privind casa familiei președintelui Klaus Iohannis și că lucrurile vor fi lămurite în instanță. De asemenea, Vasile Blaga a spus că are încredere că acest caz va fi lămurit de justiţie.

„Pe oricine are această preocupare, legitimă de altfel, vizavi de ce se întâmplă în acest proces, îl rog să mai aibă puțină răbdare, să vedem cum se finalizează procedura. Eu am încredere că nu a fost nimic ilegal în această procedură și că lucrurile vor fi lămurite mai devreme sau mai târziu, aceasta în funcție de calendarul instanței, pe care nu putem, categoric, să îl influențăm”, a spus Alina Gorghiu, relatează Romaniatv.net.

 Copreședintele liberal Vasile Blaga a declarat, la rândul său, întrebat dacă problemele în justiție ale familiei președintelui Klaus Iohannis cu casa de la Sibiu vor afecta imaginea formațiunii politice, că PNL „este un partid serios, care își face analizele” bazându-se pe oamenii proprii iar „în rest nu e nimic de comentat”.

„Trenul își are drumul lui. Am mai fost întrebat de fel de fel de lucruri. (…) Un partid serios își face analizele, așa cum face și organizația noastră de aici, de la Sibiu, (…) bazându-ne pe oamenii noștri, pe programul nostru, pe oameni care au mesajele clare către cetățeni, programe clare către cetățeni și îndeplinesc condițiile de profesionalism și integritate, în rest nu avem ce comenta”, a afirmat Blaga.

Blaga a adăugat că acest caz al casei președintelui Iohannis de la Sibiu, aflat încă în instanță, trebuie lămurit de justiție.

„Eu știu că este un caz aflat încă în instanță. Nu m-ați auzit nici pe mine, nici pe doamna Gorghiu, pronunțându-ne în nicio situație în care un caz este în fața unei instanțe. Am fost întrebat același lucru, ieri și alaltăieri, la o emisiune, vizavi de domnul Dragnea și am spus același lucru: pe mine nu mă interesează despre care cetățean al României este vorba, ce funcție are, dacă o are sau nu o are, legea este una pentru toți. Din acest punct de vedere, oricine are dreptul, pe de o parte să se apere, utilizând toate mijloacele legale, din acest punct de vedere nu avem ce comenta”, a precizat Vasile Blaga.

Cei doi copreședinți ai PNL s-au aflat vineri, la Sibiu, pentru lansarea candidaților organizației județene a PNL.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu a primit cererea de radiere a dreptului de proprietate al familiei Iohannis asupra casei pierdute în instanță anul trecut.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.