Băsescu, dezvăluiri incendiare după condamnarea fratelui său!

0

Traian Băsescu a promis că după soluţionarea definitivă a dosarului din instanţă în care fratele său a fost judecat pentru trafic de influenţă va face mai multe dezvăluiri care au legătură cu acest caz. Luni seară, fostul preşedinte a declarat că nu contestă hotărârea instanţei şi că nici nu îl poate considera nevinovat pe Mircea Băsescu in moment ce acesta a fost condamnat.

Traian Băsescu este de părere că fratele său plăteşte acum pentru faptul că s-a „băgat prea adânc” în povestea cu Bercea Mondial şi a acceptat fie şi la nivel de discuţie posibilitatea de a-l ajuta pe acesta să se strecoare prin faţa legii şi să nu plătească pentru infracţiunile comise.

În weekend, Traian Băsescu s-a aflat la Constanţa, însă nu şi-a vizitat fratele la penitenciarul Poarta Albă.

„Nu l-am vizitat încă pe fratele meu, am fost la cumnata mea şi am avut o discuţie. Trebuie făcut un program. Am vorbit la telefon cu el. E greu de spus cum se simte, dar o să treacă şi peste asta. O să-l vizitez, dar nu chiar de 4 ori pe lună. Dacă l-a condamnat justiţia, eu nu-l pot considera nevinovat. Am spus categoric că nu voi contesta decizia justiţiei, indiferent ce cred eu. Eu sunt mulţumit într-un fel asupra a două aspecte. Că s-a demonstrat că am intuit corect. Momentul cu cele două filmuleţe date de Antena, când el vorbea de banii din sacoşă, Căpăţână restituia bani, iar hotărârea judecătorească văd că nu-i reţine nicio obligaţie de plată. Nici ca simplu cetăţean, nu doar ca fost preşedinte, nu contest hotărârea Curţii de Apel. Asta e şi bună ziua! S-a băgat prea adânc într-o chestiune în care nu avea ce căuta!”, a spus Traian Băsescu

Vineri, la o zi după condamnarea lui Mircea Băsescu, fostul preşedinte anunţa în direct şi exclusiv la România TV, că îl va acționa în instanță pe Eugen Iacobescu, procurorul care a instrumentat inițiat dosarul lui Mircea Băsescu,, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare. Fostul preşedinte a mai spus că ştie cine este „Bătrânul de la Bucureşti”, personaj-cheie în dosar.

Traian Băsescu a arătat, luni, că are motive să creadă că toată povestea în urma căruia fratele său a fost condamnat a fost ţesută la iniţiativa lui Dan Voiculescu.

„Eu nu am spus niciodată că nu e vinovat. Pe mine mă interesa implicarea mea în această poveste. Pentru că eu am fost în bătaia puştii. A existat o declaraţie dată de Marian Căpăţână în faţa unui judecător, în măsura în care aceasta constituie o probă. Sub jurământ el declară aşa: „Acest moment s-a întâmplat în 2012. În februarie martie 2013 au continuat cu presiuni şi au căutat să inducă ideea că 300.000 de euro au ajuns la Traian Băsescu. A venit la mine acasă Anghel Florin şi a vrut să-mi dea 200.000 de euro. Mi-a spus că a primit de la Dan Voiculescu la el în birou un milion de euro din care voia să-mi dea mie aceşti 200.000 de euro. Mi-a spus că a fost contactat printr-un domn Cristian şi prin avocatul Pavel Abraham, iar pe ei nu-l mai interesează banii, numai să declar că o parte din bani au ajuns la domnul Traian Băsescu”. E o declaraţie dată în faţa unui judecător, semnată de grefier, de avocat, de cel care a dat declaraţia”, a punctat fostul preşedinte.

„Fratele meu a greşit că s-a înrudit cu ei, că a vorbit prea mult cu ei, că le-a acceptat fără echivoc discuţiile despre un posibil ajutor. Bănuiesc că aici au fost problemele. Abia aştept să văd motivarea. Există filmare în care Izaura îi spune fratelui meu «lasă că ne ducem şi ne luăm milionul din partea cealaltă». Astea nu au fost luate în considerare de justiţie. Dacă justiţia nu a constatat, degeaba am hârtiile astea. Şi nu a constatat pentru că probabil judecătorii au analizat şi multe alte elemente ale cazului, pentru că e un caz foarte vechi, din 2011-2012, şi s-au reconstituit lucrurile foarte greu. Eu nu pot să nu observ că de unde în fază iniţială declaraţiile familiei Anghel erau de multe ori contradictorii, pentru instanţă parcă erau trase la calapod şi s-au pus cap la cap. E complicat, dar pentru că fratele meu s-a amestecat în tărâţa asta, l-a mâncat porcul. Eu nu am nicio tentaţie să contest hotărârea, deşi aş putea public să speculez foarte mult. Pe mine mă interesează să clarific lucrurile pentru opinia publică. Poate şi judecătorii, având în vedere presiunea publică, au mers pe o pedeapsă foarte severă”.

Întrebat ce motive ar fi avut Dan Voiculescu să-i însceneze lui şi fratelui său aşa ceva, Băsescu a răspuns: „Dan Voiculescu ştia foarte bine că mai devreme sau mai târziu va răspunde pentru banii furaţi de la Crescent, de la statul român. Bani cu care a fost ajutat şi de jurnalişti cunoscuţi care aveau firme. Cred că ei nu vor fi vreodată atinşi pentru că între timp au devenit turnători la diferite instituţii şi au dobândit statut de persoane protejate”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.